#secrete #bine #pazite #sandrabrown #dragoste #dragosteinfinita #dragostea #iubire #iubirea #iubireamea #iubireadevarata #iubireadevărată #soaptedeiubire#soaptededragoste #cartidragoste #cartisandrabrown
Nu atât gândacul cât ruperea unghiei o făcuse să ţipe. Gândacul era mic. Ruptura era însă de groază. Pe unghia ei îngrijită arăta la fel de adâncă şi colţuroasă ca şi Marele Canyon.
Alex aruncă după gândac cu tăbliţa care prezenta meniul sărăcăcios oferit de serviciul de cameră al motelului. Pe dosul tăbliţei era un anunţ al meciului de vineri seara şi unul al celor patru călăreţi, o formaţie de muzică country şi western care cânta la Salonul Pintenul de argint, de la şapte seara până la miezul nopţii.
Aruncătura ei îşi greşi ţinta cu o milă, iar gândacul se furişă repede sub bufetul de placaj. „Pun eu mâna pe tine mai târziu”.
Găsi o pilă de unghii pe fundul trusei cosmetice pe care tocmai o despacheta şi a cărei închizătoare de metal îi desfigurase unghia; gândacul ieşise în aceeaşi clipă pentru a-l examina pe noul locatar al camerei 125. Aceasta se afla la parterul motelului Westemer, la trei uşi de maşina automată de îngheţată şi alte articole alimentare.
Odată unghia reparată, Alex se mai privi o dată critic în oglinda toaletei. Era important să le ia ălora piuitul din prima clipă. Vor cădea pe jos când vor afla cine este, dar ea voia ca impactul să fie şi mai mare.
Voia să-i lase stupefiaţi, fără grai, blocaţi.
Fără îndoială vor face comparaţii. Asta nu le-o putea interzice. Nu voia însă cu nici un preţ să fie cântărită cu unitatea lor îngustă, de măsură mintală. Atât cât depindea de ea, nu trebuiau să-i găsească nici un cusur fiicei Celinei Gaither.
Alesese cu grijă ceea ce urma să poarte. Totul, hainele, bijuteriile, accesoriile, erau de un gust desăvârşit. Efectul general era acela de reţinere - nu gravitate, eleganţă - dar nu ultimul răcnet, un aer de profesionalism care însă nu trebuia să-i estompeze feminitatea.
Scopul ei era ca mai întâi să-i impresioneze, apoi să-i uimească cu ceea ce o adusese la Purceii.
Până nu demult, oraşul de treizeci de mii de locuitori fusese doar un punct îndepărtat pe harta Texasului, locuit de tot atâţia iepuroi şi broscoi încornoraţi. De curând se vorbise de afaceri înfloritoare în oraş, dar de mică amploare. Când va termina ea ceea ce avea de făcut aici, Alex era sigură că numele oraşului va apărea cu litere de o şchioapă în toate ziarele, de la El Paso la Texarkana.
Considerând că nimic nu mai putea îmbunătăţi înfăţişarea ei în afară de un miracol dumnezeiesc sau de o operaţie estetică foarte costisitoare, îşi aruncă poşeta pe umăr, luă geanta diplomat din piele de tipar şi, controlind dacă are la ea cheia, închise uşa camerei 125 în urma ei.
În drumul spre oraş, trebuia să se strecoare printre două zone cu şcoli. Ora de maximă aglomeraţie în Purceii începe odată cu ieşirea elevilor de la şcoală. Părinţii îşi duceau copiii la dentist, la lecţii de pian sau la complexe comerciale. Unii poate se duceau acasă, dar traficul lent şi intersecţiile aglomerate arătau că nimeni nu stătea acasă în ziua aceea. Personal, n-o deranjau desele opriri şi porniri. Întârzierile o ajutau să-şi facă o idee cam ce fel de oraş era acesta.
Panglici negre cu auriu fluturau pe copertina de deasupra intrării liceului din Purceii. Caricatura unei pantere negre îşi arăta colţii la maşinile care treceau pe şosea, iar dedesubtul ei cineva scrisese cu litere provizorii Pounce Permian. Pe terenul din interiorul stadionului, echipa de fotbal se antrena perfecţionându-şi tactica. Fanfara, cu instrumentele ei sclipind în soare, repeta concertul din pauza meciului de vineri seara, pe un teren separat.
Toate aceste activităţi aveau un aer cât se poate de paşnic. Pentru moment, Alex regretă misiunea ei şi impactul pe care aceasta îl va avea asupra oraşului. Îşi îndepărtă repede sentimentele ei de vinovăţie, totuşi, când îi reveni în minte scopul pentru care venise. Refuzul bunicii de a o mai vedea şi acuzaţiile grave pe care i le adusese erau prea bine implantate în mintea ei, în caz c-ar fi arătat măcar şi pentru o clipă ce anume o adusese în acest loc. Cu greu şi-ar fi putut permite orice sentimente de regret.
Centrul oraşului era aproape pustiu. Multe din clădirile destinate birourilor din perimetrul central erau închise şi cu lacătul pus. Semnele de falimenterau prea multe pentru a mai fi numărate.
Pe ferestrele vitrinelor care cândva fuseseră pline de mărfuri atrăgătoare, se aflau tot felul de inscripţii. Pe uşa unei spălătorii acum goale se mai afla încă tăbliţa scrisă de mână. Cineva ştersese l-ul din călcat, aşa că acum se putea citi: „Câcat 3 cămăşi, 1 dolar”. Era un rezumat crud al climatului economic din Purceii.
Информация по комментариям в разработке