Reziliență prin cultură. Justiția Memoriei | Mircea Mihăieș - Doliul ca formă a memoriei

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

În ce context l-a cunoscut profesorul Mircea Mihăieș pe Leon Wieseltier, unul dintre cei mai importanți publiciști și gânditori americani contemporani? Ce anume l-a determinat pe acesta din urmă să scrie o carte intitulată 𝘒𝘢𝘥𝘥𝘪𝘴𝘩? Care este, de fapt, semnificația cuvântului „Kaddish” și în ce fel devine acesta o parte dintr-un proces deopotrivă religios și intelectual, dar și o îndatorire a celui care trece printr-o perioadă de doliu? Poate fi privit doliul ca o despărțire sau mai degrabă ca o reunire? Cum pot cuvintele să acopere un gol precum cel lăsat prin moartea unei ființe apropiate? S-ar putea spune că doliul este unul dintre cele mai importante și mai solemne intervale de cunoaștere? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Mircea Mihăieș, profesor universitar, scriitor și critic literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o profundă și emoționantă reflecție asupra doliului, ca formă a memoriei și ca experiență de autocunoaștere, ce prilejuiește, dincolo de asumarea individuală a durerii, o integrare într-un regim superior, prin intermediul rugăciunii și al riturilor de trecere.

0:00 Mircea Mihăieș - Doliul ca formă a memoriei

0:14 Skip Intro

9:01 „Era un mediu în care vorbeam – sigur că la un nivel destul de rudimentar – toate acele limbi... De pildă, n-am învățat niciodată sârba, pentru că erau și cei mai puțini dintre prietenii mei; puteam să înțeleg, în mare, tot ceea ce spuneau ei. Maghiara am învățat-o bine...”

16:52 „Și am început, așa, să mă duc invers, să citesc ce-a scris de-a lungul anilor Leon Wieseltier. Am rămas absolut uluit de eleganța lui – cred că este unul dintre marii stiliști care există în cultura americană de astăzi –, de profunzimea lui și de un fel de duritate: nu ierta pe nimeni. Era extraordinar de drept, extraordinar de inflexibil în judecata de valoare...”

23:23 „Timp de un an, el scrie un jurnal de doliu, care nu e doar o consemnare – și aici e partea absolut extraordinară –, nu e doar o consemnare a durerii lui, a sentimentelor lui, eventual a gesturilor pe care le-a făcut în acel interval, ci este o descoperire intelectuală a acestui enigmatic text care este 𝘒𝘢𝘥𝘥𝘪𝘴𝘩𝘶𝘭, adică rugăciunea de doliu.”

29:23 „Dintr-un jurnalist ofensiv, a devenit ceea ce eu cred că a fost, de fapt, întotdeauna: un filosof reflexiv. Apare foarte mult și foarte des propria lui persoană în aceste meditații. Vorbește mult despre experiențele lui. Multe din texte, chiar dacă sunt mai teoretice, pleacă de la ceva personal.”

38:05 „E clar că e un rit de 𝘱𝘢𝘴𝘴𝘢𝘨𝘦, cum spun francezii, pentru că, prin doliu, rămân în contact cele două lumi: lumea noastră și lumea celor care nu mai sunt în lumea noastră. Dar e vorba, în același timp, și de o desprindere, prin memorie, prin prezența durerii, de propriile tale suferințe.”

45:30 „De cunoaștere și, aș zice, și de autocunoaștere. Și aici revin la Leon Wieseltier și la 𝘒𝘢𝘥𝘥𝘪𝘴𝘩𝘶𝘭 lui, pentru că el, evident, știa mult mai multe decât oamenii obișnuiți despre toată filosofia ebraică. Și a știut-o până la un anumit nivel și a revenit, redescoperind texte vechi, din secolele XII‒XIII, pe care le-a citit, le-a interpretat...”

51:27 „Cuvintele întotdeauna ajută. Cuvintele creează real, creează realitate. Iar atunci când devin, să spunem, un fel de mantre, repetarea aceasta nesfârșită modifică ceva în adâncul minții noastre, creează noi structuri care se umplu cu noi realități și probabil că evreii au știut mai bine decât noi asta, atunci când au ținut ca, vreme de aproape un an să se spună acea rugăciune...”

Conferința susținută de Mircea Mihăieș este diponibilă aici:    • Conferințele Justiția memoriei. Mirce...