Скачать или смотреть Secretul Cercului Purpuriu - Edgar Wallace

#secretul #cercului #purpuriu #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturi #edgarwallace #wallace #dragoste #lecturiAI #lecturiAIonline #lecturiAIaudio #cartiaudioromana #cartiaudio


Cuiul

Cine ar fi crezut că un fapt atât de lipsit de importanţă – petrecerea zilei de naştere a domnului Paillon în 19 septembrie, anul nu contează – avea să prilejuiască evenimente atât de surprinzătoare. Dacă n-ar fi fost această petrecere n-am mai fi vorbit acum despre „Secretul cercului purpuriu”; apoi, mai bine de o duzină de oameni ar mai fi fost încă în viaţă, iar Thalia Drummond n-ar fi fost acuzată de furt şi complicitate la furt de către un inspector cu figură imparţială.

Domnul Paillon dăduse de băut la Coq d'Or în Toulouse. Invitaţi erau trei dintre colaboratorii lui. Atmosfera era destinsă şi cheful în toi, când, pe la vreo trei dimineaţa, domnul Paillon îşi aminti că, de fapt, se afla la Toulouse pentru execuţia lui Lightman, un criminal englez.

— Băieţi, se strădui el să fie grav în ciuda limbii împleticite, e târziu şi mai avem de pus pe picioare „duduia sângeroasă”.

Se îndreptară spre piaţeta din faţa închisorii unde aştepta, încă de la miezul nopţii, o căruţă cu ghilotina demontată. Cu o pricepere demnă de cauze mai bune, câştigată prin repetate exerciţii, înălţară schela sinistră şi montară ghilotina la locul ei. Numai că vinurile grele ale sudului pun la anevoioasă încercare şi cea mai exersată mână: ghilotina refuza să cadă cum se cuvenea.

— Lăsaţi pe mine, zise domnul Paillon şi bătu un cui exact acolo unde era mai puţină nevoie de el. Se simţea tot mai nervos pe măsură ce trecea timpul.

Curând soldaţii se postară la locurile lor. Când se lumină de-a binelea, aşa încât fotograful distingea cu uşurinţă chipul prizonierului, acesta din urmă în adus spre eşafod.

— Curaj! îi şopti domnul Paillon.

— Lua-te-ar dracu'! scrâşni victima, cu capul deja fixat pe butuc.

Domnul Paillon trase de frânghie. Cuţitul porni şuierând, dar… se înţepeni în cui! Călăul reluă totul de trei ori cu acelaşi rezultat. Mulţimea revoltată rupse cordonul de soldaţi vociferând. Condamnatul trebui să fie condus înapoi în celulă.

Peste încă unsprezece ani cuiul acesta avea să pricinuiască moartea unui şir întreg de oameni.

1. Începe povestea.

Era ora la care oamenii cumsecade dormeau demult. Doar ici-colo se mai vedeau ferestre luminate pe care se proiectau umbrele negre ale copacilor bătuţi de vânt. Un vânt rece, pătrunzător, venind dinspre râu.

Deşi înfofolit, bărbatul care se plimba pe lângă grilajul vechi de fier tremura vizibil. Necunoscutul alesese parcă anume acest loc de întâlnire, descoperit, expus rafalelor îngheţate.

Frunze şi ramuri uscate dansau frenetic în jurul lui – toamna se făcea simţită. Trotuarul era şi el acoperit de frunze foşnitoare. Bărbatul îşi ridica din când în când ochii, cu jind, către vreo fereastră luminată imaginându-şi căldura care l-ar fi întâmpinat dacă ar fi bătut la poartă.

Un orologiu bătea ora unsprezece când se auzi zgomotul slab al unui automobil care se opri curând lângă el. Farurile luminau stins, iar înăuntru era cu totul întuneric. Şovăind, bărbatul se apropie, deschise portiera şi urcă. Abia distingea silueta şoferului pe bancheta din faţă. Inima îi bătea nebuneşte, gândindu-se la gravitatea pasului pe care hotărâse să-l facă şi la urmările posibile. Maşina rămăsese pe loc, iar omul de la volan stătea nemişcat. Era o linişte de mormânt.

— Ei, zise bărbatul, uşor iritat.

— Te-ai hotărât? îl întrebă şoferul.