Adam & Eva : mitul care ne-a făcut oameni

Описание к видео Adam & Eva : mitul care ne-a făcut oameni

Fraților, dintre toate miturile create vreodată, Adam și Eva e, probabil, cel mai influent. E mitul care ne spune de unde ne tragem, ne descrie paradisul și ne dă afară din el. Încă de la început, mitul primilor oameni a schimbat definitiv lumea în care trăim. Prin el a înțeles omenirea cine suntem, de unde venim, ce rost avem pe lumea asta și de ce suferim. Evreii, creștinii și musulmanii au prețuit mitul și l-au pus în cărțile lor sfinte. Timp de mii de ani, majoritatea oamenilor a crezut că ce scrie în Biblie e adevăr științific și a interpretat lumea ca atare. Ajungând pe coastele Americii, după luni de zile de călătorie epuizantă, exploratorii au întâlnit oameni goi care îi așteptau curioși pe plajă. Cine erau cei de pe plajă? Ce fel de oameni erau?
„De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat și plăcut ochilor la vedere și vrednic de dorit, pentru că dă știință, a luat din el și a mâncat și a dat bărbatului său și a mâncat și el.
Atunci li s-au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că erau goi, și au cusut frunze de smochin și și-au făcut acoperăminte”
Cum să fie cei de pe plajă oameni dacă toți oamenii se trag din Adam și Eva și sunt meniți să trăiască rușinându-se de goliciunea lor? Mai mult, cum să fie oameni dacă nu seamănă cu noi? Adam era alb, Eva la fel și ăia de pe plajă nu sunt. Interpretările date la vremea respectivă sunt halucinante și sunt doar un exemplu în care mitul din Geneză a avut consecințe cât se poate de reale la mii de ani distanță de la data scrierii.
Sunt multe „găuri” în mitul primilor oameni dar nu despre asta e vorba în clipul pe care îl vedeți. Nenumărate cărți tratează lipsa de coerență a poveștii de parcă asta e ce contează.
Ce ne preocupă pe noi sunt următoarele întrebări: cum de a reușit o poveste de genul ăsta să fascineze și să influențeze în așa măsură cultura în care trăim? Cine a scris Biblia? Există și alte mituri care să concureze cu cele din Biblie? Există alte variante de Adam și Eva sau cea din Bibliile noastre e singura variantă? Cum și în ce măsură a reușit mitul primilor oameni să ne schimbe tuturor viețile?


Cuprins:
0:00 Introducere
03:22 Cine a scris Biblia?
17:37 Toți Adamii și Toate Evele
29:56 Sfântul Augustin & Păcatul Originar
38:53 Prima Femeie și cele de după
46:44 În pas de maimuță goală

Cărți:
Adam & Eva - Steven Greenblat https://bit.ly/373HU9p
Sfântul Augustin https://bit.ly/3iYXIzO
Biblia https://bit.ly/3f5eqwg
Evanghelia după Toma https://bit.ly/3iUeFeF
Originea speciile - Charles Darwin https://bit.ly/2VhJodi

Muzica folosită:
The Guardian of The Threshold - I Think I Can Help You
Sonora - Quincas Moreira

Susține conținutul:   / zaiafet  
ZaiaShop: https://www.zaiashop.ro
Instagram:   / zaiafet  
Facebook:   / zaiafet  
Mail: [email protected]

Aparatură Folosită:
Cameră: http://bit.ly/2CRMfNB
Obiectiv 1: http://bit.ly/2XroIwM
Obiectiv 2: http://bit.ly/2KvvJqM

Комментарии

Информация по комментариям в разработке