Скачать или смотреть Și în Timiș sunt trasee montane interesante, nu-i așa?

Nimic nu se compară cu o zi de toamnă într-un sat autentic din Banat. Culorile, aromele și mai ales o stare anume pe care ți-o dă locul respectiv. Zis și făcut. M-am uitat pe hartă și am zis să fie Pietroasa, în județul Timiș.
În mai puțin de o oră și jumătate ca să ajungi într-o cu totul altă lume, departe de zgomotul și agitația și smogul orașului.
A, am uitat să vă spun că ziua asta nu-i prima pe care o petrec aici, la Pietroasa. E continuarea călătoriei începute într-o altă zi, la început de anotimp, cu ceva săptămâni în urmă, la invitația lui Iosif Martinescu, fondatorul Asociației Verde de Banat, om de-al locului, unul dintre oamenii aceia de care au nevoie locurile faine ca să fie scoase la lumină și puse în valoare.
Primul obiectiv pe hartă: cascada Șopot. Traseul e pentru orice vârsta și orice condiție fizică, și-n plus dichisit de voluntarii Verde de Banat cu elemente ajutătoare, precum niște trepte ori o mână curentă, toate în deplină armonie cu peisajul. Peisaj din care se desprinde cu adevărat maiestuos o cădere de apă...instagramabilă.
Lăsăm apoi liniștea înălțimilor ca să coborâm în vale, în lume, dar avem parte din nou de tihnă, o tihnă altfel, deîndată ce pășim pragul celor două bisericuțe de lemn, monumente istorice, mândria Țării Făgetului. Una e la Poieni, alta, cea mai veche din Banat, e la Crivina de Sus.
Îmi iau rămas bun de la părintele și de la Iosif, cu promisiunea că o să mă întorc aici ca să continuăm călătoria, dar astăzi mai am răgaz și vreme faină ca să dau o raită și până la Fărășești, un alt sat din apropiere, despre care am auzit vorbindu-se tot mai mult în ultima vreme, prin prisma faptului că mulți orășeni și-au cumpărat case aici.
Pentru atmosfera asta faină și pentru încă alte câteva lucruri revin așadar, cum vă spuneam, peste ceva vreme la Pietroasa, tot vreme de toamnă, dar una mai profundă, aceea cu ceva mai puține grade în termometre, dar cu mai multe culori, acele culori care fac din anotimpul ăsta visul oricărui fotograf.
Traseul de astăzi e și el accesibil, poate ultima bucată să pună călătorul un pic la încercare, dar o pereche de încălțări corespunzătoare traseului și anotimpului și un strop de condiție fizică rezolvă situația. Și merită tot efortul, căci acolo sus, îmi spune Iosif, avem întâlnire cu Uriașii Adormiți ai Banatului. Pietrele Cohului mai précis.
Liniștea și energia bună a locului ar mai fi îmbiat la ședere, dar…. jos în vale, înapoi la Pietroasa, apropos de Koch…se coace/fierbe ceva, și dealtfel ăsta e unul dintre motivele principale pentru care m-am întors aici acum, și nu altcândva. S-au pornit cazanele, iar familia Hobean își pregătește rezerva strategică de răchie pe anul care vine.