O MELODIE, UN INTERPRET (57) - MARIA CIOBANU „Când era gutuiu-mbobocit” variantele 1 și 2

Описание к видео O MELODIE, UN INTERPRET (57) - MARIA CIOBANU „Când era gutuiu-mbobocit” variantele 1 și 2

MARIA CIOBANU, același cântec, 3 titluri:
Mă gândesc, neicuț-al meu
Doamne, bine-i când e omul fericit
Când era gutuiu-mbobocit.

Serii importante de imprimări au fost realizate după 1989. Marii interpreți reveneau în studiourile de înregistrări, sau pe scenele de concert, în urma unor interdicții.
MARIA CIOBANU, cea pe care o numim și „Ciocârlia Muzicii Populare Românești”, a realizat în 1990, o serie de 24 de cântece, mai noi sau mai vechi, din repertoriul său și nu numai.
Colaborarea cu bracistul și dirijorul Ștefan Bucur a dat o notă de continuitate stilului consacraților dirijori de până atunci, acesta (Ștefan Bucur) păstrând linia clasică de acompaniament.

Prezența în cadrul orchestrei a virtuozului saxofonist craiovean, Marin Popa, este singura noutate pe care o constat la aceste înregistrări ale MARIEI CIOBANU. Până atunci exigența specialiștilor era respectată, înlocuindu-se saxofonul cu un alt instrument de suflat, clarinetul, intrat în muzica noastră populară din sudul țării, „în circulație", pe la sfârșitul anilor 40 ai secolului trecut.
Colaborarea cu saxofonistul și clarinetistul Marin Popa, a constat, pe lângă prezența sa ca instrumentist în cadrul formației acompaniatoare, și în preluarea câtorva sârbe de virtuozitate din repertoriul acestuia.

„Sârba de la Slătioara” înregistrată la saxofon de către MARIN POPA, în 1986, iat-o în interpretarea vocală a MARIEI CIOBANU, în ordinea cronologică a aparițiilor, același cântec dar interpretări și titluri diferite:

- varianta 2, „Mă gândesc, neicuț-al meu” - este o completare pe, STC 00715, caseta albumului „Inimioară, inimioară” în anul 1991. 03:05

- varianta 1, „Doamne, bine-i când e omul fericit”, a fost editată pe ST-EPE 04170, album „Mă cheamă un dor mereu” în anul 1992. 00:00
Dintr-o greșeală redacțională este aleasă, de această dată, prima variantă a cântecului, cea cu destule imperfecțiuni de mixaj și interpretare, dintre cele două păstrate pe bandă magnetică.

1990, Studioul TOMIS, București
Maestru de sunet: Vasile Sibana
Orchestra: Ștefan Bucur
La saxofon: Marin Popa

Комментарии

Информация по комментариям в разработке