PS Ignatie: „De ce trăim stări de anxietate?

PS Ignatie: „De ce trăim stări de anxietate? Pentru că ne imaginăm frici care ne golesc de energia pe care ar trebui să o punem în lucrurile bune. Păcatul generează întotdeauna iluzii”


Duminică, 14 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, Sfânta Liturghie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a explicat faptul că „ochiul curat” pe care Domnul îl așteaptă de la noi presupune o simplitate a înțelegerii lucrurilor, în realul lor:

«Dar mă tem ca nu cumva, precum șarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot așa să se abată și gândurile voastre de la curăția și nevinovăția cea în Hristos» (II Corinteni 11, 3)

Fragmentul evanghelic ar putea să ne lase impresia, prin conținutul său, că este format din trei calupuri de texte, cu trei idei aferente.

Primul calup de texte este cel care – am crede noi – ne vorbește despre ce înseamnă să fii un om luminos.

Al doilea calup – despre faptul că noi nu putem sluji la doi domni. Inima nu poate fi împărțită; în mod cât se poate de clar, ea înclină undeva mai mult, și într-o altă parte mai puțin. Adică nu-i putem sluji, în același timp, și lui mamona, și lui Dumnezeu.

În al treilea calup de texte ni se spune să nu ne îngrijorăm, să nu ne facem griji pentru ceea ce vom mânca sau cu ce ne vom îmbrăca – pe toate acestea să le lăsăm în grija lui Dumnezeu.

Aș vrea să răstorn puțin optica abordării acestui pasaj evanghelic.

Avem un cuvânt pe care, dacă l-am fi avut tradus cât mai fidel în limba română, așa cum este acesta în limba greacă, am fi constatat, cu foarte mare lejeritate, că pasajul evanghelic are o coerență și o unitate extraordinară, subordonată unui singur gând.

Pasajul evanghelic debutează cu următorul verset: «Luminătorul trupului este ochiul. Dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat» (Matei 6, 22). În limba română, noi am tradus un adjectiv din limba greacă care înseamnă cu totul altceva, decât ceea ce avem noi în ediția biblică pe care o folosim.

Traducerea fidelă ar suna în felul următor: „Dacă ochiul tău va fi simplu (luminat de simplitate), tot trupul tău va fi luminat”. Astfel, se schimbă complet perspectiva întregului pasaj evanghelic, în tot conținutul lui.

Prin acest îndemn, Hristos nu face altceva decât să ne atenționeze asupra unei mari virtuți, pe care noi, cei care trăim în secolul al XXI-lea, am pierdut-o. Trăim într-un secol dominat de tehnologie și de mediile virtuale, despre care credem că ne simplifică viața. Însă, la o analiză mult mai profundă, constatăm că, de fapt, ne-o complică foarte mult.

Hristos ne cere să avem acea privire simplă – nu vicleană -, privire care generează și o mentalitate la fel de simplă. Când folosesc acest adjectiv, nu am în vedere conotația lui peiorativă – atunci când spunem despre cineva că este simplu, este echivalent cu a-i spune că este mai puțin inteligent.

Am în vedere acea simplitate pe care o identificăm în tot ceea ce este frumos în jurul nostru. Frumusețea, în toate formele ei – indiferent dacă o vedem în oameni, în natură, sau în lucruri – este întotdeauna acompaniată de simplitate. Tot ceea ce este frumos nu poate fi decât simplu; ceea ce este simplu, în mod evident, este și frumos.

Am în vedere simplitatea care are sensul de a nu complica inutil situații, contexte sau modul de a relaționa cu cei de lângă noi. Un om simplu este o persoană cu o mentalitate curată. Poate că cei care au tradus acest adjectiv în limba română, s-au gândit la ceea ce se gândea țăranul, când se referea la vin – să nu fie îndoit, combinat, ci să fie curat, adică simplu, doar vin, fără alte adăugiri. Dacă mergem în zona aceasta, putem asocia termenul de simplitate și cu curăția.

Sfântul Apostol Pavel îi îndemna pe corinteni să aibă simplitatea și nevinovăția cea întru Hristos. Ca să înțelegem mai bine ce înseamnă această simplitate, ar trebui să ne gândim la copii, care iau lucrurile în esența și în realul lor, fără să le conoteze, fără să adauge interpretări inutile, așa cum facem noi, cei mari.

Dacă îi vom spune ceva unui copil, el va lua acel lucru în simplitatea enunțului pe care l-am făcut. Chiar dacă noi, de multe ori în spirit pedagogic, încercăm să-i spunem anumite lucruri care nu sunt conforme cu realitatea, el se raportează la acestea ca fiind realul însuși. Pe măsură ce crește, evident, se multiplică și întrebările cu privire la ceea ce este în jurul lui, la ceea ce vrem să-i împărtășim, dar tot în mod simplu le pune, nu are nimic viclean îndărătul unei asemenea preocupări.

De aceea, a fi un om simplu, a vedea lucrurile în acest mod – ceea ce generează și o mentalitate de o simplitate și o curățenie extraordinară – înseamnă a lua lucrurile așa cum sunt acestea în esența lor, în realul lor cel mai adevărat și cel mai profund.

Preasfinția Sa a arătat că păcatul stă la rădăcina complicării propriei existențe și a relațiilor cu cei din jur: