Olt. Claudiu Niculescu revine acasă după 30 de ani și este noul antrenor al CSM Slatina

Описание к видео Olt. Claudiu Niculescu revine acasă după 30 de ani și este noul antrenor al CSM Slatina

Mario de Mezzo, primarul Slatinei a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă pe cunoscutul fotbalist slătinean, Claudiu Niculescu care va fi nou antrenor al CSM Slatina.
Ca antrenor, Claudiu Niculescu a condus până acum echipele Universitatea Cluj, FC Bihor Oradea, Damila Măciuca, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Mioveni, FC Voluntari, Dinamo, Al-Tai (Arabia Saudită), Concordia Chiajna, Politehnica Iași, CSC Șelimbăr și FC Voluntari.
Pe aceasta din urmă a antrenat-o de două ori, între aprilie 2017 și aprilie 2018, în prima ligă, alături de ea obținând și cele mai importante performanțe precum câștigarea Cupei României și Supercupa în 2017, singurele trofee atât pentru el, ca antrenor principal, cât și pentru clubul înființat în 2010. A doua oară a fost între iunie – noiembrie 2024, în acest sezon de Liga 2.
Niculescu, s-a născut la Slatina, a făcut junioratul la CSȘ Slatina și a jucat la începutul carierei sale pentru Jiul IELIF Craiova, apoi la Drobeta Turnu Severin.
Cu CSM Slatina a semnat un contract valabil pe doi ani, spune Niculescu.
Vizibil emoționat, Claudiu Niculescu a declarat că în acest an împlinește 30 de ani de când a părăsit Slatina ,, Mă reîntorc acasă, în orașul unde am făcut primii pași în fotbal și să lucrez în stadionul unde am făcut primii pași în fotbal și unde am trăit atât de multe emoții.
Emoțiile au fost mari în momentul în care dânsul (n.r. – primarul) m-a contactat și mi-a propus să preiau Clubul Sportiv Municipal Slatina.
Nu am stat foarte mult pe gânduri, pentru că este vorba de orașul meu natal, e vorba de orașul în care trăiesc părinții mei, frații mei, rudele mele și, repet, orașul în care am învățat abecedarul fotbalului, alături de domnul profesor Pârvulescu. M-am reîntors cu drag, având în vedere că este un proiect foarte interesant. Practic, planurile noastre au coincis în scurta discuție pe care am avut-o și, bineînțeles, astăzi când ne-am văzut fizic am discutat mai pe larg despre proiectul pe care îl vom avea la acest club. E un proiect foarte interesant, un proiect la care m-am înhămat pentru doi ani de zile. (...) Mai multe amănunte ân revista Semnalul Oltului, Râmnicului, Argeșului și Severinului,
Pentru VGtv Regional a consemnat Geor4giana Leulescu, op. imag. Grigore Sebeș, editare și montaj TV , Georgiana Sebeș

Комментарии

Информация по комментариям в разработке