Duminica a 29-a după Rusalii - A celor zece leproși - Recunoștință și ingratitudine

"Auă nu zece s-au curăţit? Dară cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu fără numai acesta, care este de alt neam?"
Întrebarea este vădit retorică și are o țintă precisă. Judecând la rece și obiectiv, cei nouă nu au făcut altceva decât să respecte întocmai porunca Mântuitorului. Samariteanul a încălcat-o...
Dar, cărui preot să se arate? Cei de la Ierusalim probabil că nici măcar nu l-ar fi băgat în seamă. Și, dacă prin absurd, ar fi fost de acord să îi constate vindecarea, cum ar fi putut să îl reintegreze în sânul comunității samaritene?
Porunca lui Hristos pare, cel puțin la prima vedere, a pune un semn de egalitate între preoția de la Ierusalim și cea de pe muntele Garizim, ceea ce ne trimite la discuția dintre Isus și samariteancă.
Între cele două preoții există o anumită egalitate. Nu în sensul unui ecumenism de bon ton înainte de vreme, ci în ineficacitatea lor, în incapacitatea lor funciară de a aduce cuiva alinare, vindecare și mântuire.
Cei nouă s-au vindecat prin har și s-au întors la Lege.
Evanghelia de astăzi este un avertisment adresat celor care se consideră sub aspect etnic și religios superiori celorlați, și care, își imaginează că li se datorează totul din pricina apartenenței lor la un neam sau o confesiune...
Cât valorează cele două fără recunoștință? Nimic!
Ascultând porunca Mântuitorului, cei nouă s-au vindecat prin credință. Prin credință și prin recunoștință, samariteanul s-a mântuit.
Credința singură nu mântuiește pe nimeni, nici măcar dacă poate muta munții din loc...
Credința adevărată nu e niciodată singură, ci e întovărășită de o serie întreagă de elemente vitale, investite prin har cu valoare mântuitoare mântuitoare...
Predica la Duminica a XXIX-a după Rusalii (a celor 10 leproși); Ap. Coloseni I, 12-18; Ev. Luca XVII, 12-19
Preot Sorin Seviciu 2024