"VORBA SUNĂ. FAPTA TUNĂ!" CĂLUGĂRUL CARE A CONSTRUIT 15 FÂNTÂNI ȘI 4 ȘCOLI ÎN AFRICA

Описание к видео "VORBA SUNĂ. FAPTA TUNĂ!" CĂLUGĂRUL CARE A CONSTRUIT 15 FÂNTÂNI ȘI 4 ȘCOLI ÎN AFRICA

Părintele Iuvenalie, de la schitul Sf. Nicolae – Huşi este un invitat atipic şi surprinzător al lui Ştefan Mandachi, dacă ne raportăm la zona antreprenorială, însă chiar şi pentru aceasta vine cu nişte idei importante de aplicat. Găseşte cu eleganţă asemănările monahismului cu antreprenoriatul şi leadershipul, recită o superbă poezie compusă de dumnealui, oferă nişte perspective diferite de cele obişnuite asupra banilor, a liniştii, a fericirii, a morţii, a regretelor şi a altor concepte, pe care le vei descoperi urmărind întregul educast.
Ce i-a adus împreună pe cei doi protagonişti? Fântânile din Africa, la o primă vedere. Însă, privind cu atenţie, pe cei doi îi leagă cele cinci limbi vorbite în Africa, despre care vei afla din interviu.
Iar, dacă simţi că acest material merită văzut şi că părintele merită încurajat să scrie mai departe poezii, lasă-i un comentariu de susţinere şi trimite materialul video mai departe!
#africa #antreprenoriat #vocatie
00:00 – 08:04 Antreprenoriat vs. Monahism
Punctualitatea, disciplina şi crucea de dus sunt principalele asemănări dintre viaţa în monahism şi cea din antreprenoriat (sau oricare alt domeniu). Tot aici se discută şi despre momentele grele din monahism şi despre ascultare.
08:05 – 11:13 Leadershipul în monahism
Ce înseamnă să te bucuri de viaţă, cum se numesc liderii în monahism şi ce ar trebui să-i definească pe toţi liderii, indiferent de domeniul lor de activitate.
11:14 – 20:38 Athos şi Africa
Cum a ajuns părintele Iuvenalie din Athos, să facă misiune în Africa, să boteze şi construiască fântâni şi şcoli în Africa – cum s-a înţeles cu localnicii şi despre motivaţia şi bucuriile aceastei experienţe pe care ar vrea să o îmbogăţească ajutând în continuare, dar rămânând la dorinţa de a fi înmormântat în schitul Sf. Nicolae, din Huşi.
20:39 – 25:25 Liniştea şi fericirea
Ce este liniştea, cum grăieşte fapta, care poate fi fericirea cea mai mare şi de ce nu încape sindromul salvatorului în această ecuaţie - se discută aici.
25:26 – 30:41 Mândria, regretul, banul şi suferinţa
De ce nu se simte mândru de nimic părintele Iuvenalie, care este cel mai mare regret al său, cum se raportează la bani şi în ce mod poate fi benefică suferinţa – toate îşi primesc răspuns aici.
30:42 – 35:06 Caietul cu abilităţi
Culese şi notate într-un caiet, abilităţile citite de părintele sunt picături de înţelepciune numai bune de folosit ca teme de meditaţie şi în viaţa de zi cu zi.
35:07 – 38:37 Vocaţia şi educaţia
În acest fragment afli cum se raportează invitatul la vocaţie, care sunt cele trei meserii care implică existenţa vocaţiei şi ce spune părintele despre educaţie.
38:38 – 54:27 Poezia şi Moartea
În acest fragment invitatul citeşte poezia pe care a compus-o: „Vrăjitoarei albe - scrisoare aleasă pentru a mea mireasă” şi explică modul în care se raportează la moarte.
54:28 - 57:18 Zona de confort şi Frica
În finalul interviului, se atinge subiectul ieşirii din zona de confort şi al fricii, şi se discută despre adevărata metodă de a măsura vârsta omului.

Franchise Generator: https://franchisegenerator.ro/
Facebook -   / stefanmandachi  
Instagram -   / stefan.mandachi  
Linkedin -   / %c8%99tefan-mandachi-3ba5011a7  
Site - https://www.stefanmandachi.ro/
CAIETUL VISURILOR - https://caietulvisurilor.ro/

Комментарии

Информация по комментариям в разработке