Vineri, 26 august, de la ora 12:00, scriitorul Stelian Tănase vă dă o nouă întâlnire cu Lentila de contact. În această săptămână vom face o incursiune in lumea moravurilor ușoare din Bucureștiul interbelic.
George Astaloş, unul din puținii martori ai acelei epoci, a debutat la Crucea de Piatră, după cum spune în episodul „Oraşul desfrâului” din serialul documentar „București strict secret”, nu cu poezii, nici cu proze lungi sau scurte, ci la Marcela: „Asta-i Strada Traian care ne duce spre păcat, aici am putea spune că începea cartierul prostituţiei….Ţinea din Dudeşti până în Vitan, spre Bariera Vergului.” Numele de Crucea de Piatră i-a rămas din vremuri vechi, când crucea de hotar era din piatră, un obicei al domnitorilor de a marca astfel zone de periferie ale oraşului. Crucea de Piatră când era el tânăr, continuă în mare vervă George Astaloş, „În centrul străzii era o cafenea mare, foarte impresionant vopsită, se numea „La Vili”, unde jucau biliard pe bani mari toţi traficanţii de orice îţi poţi închipui şi peştii, adică proxeneţii.”
Întreaga poveste vineri la Lentila de contact, o emisiune produsă la Radio Clasic de Stelian Tănase în parteneriat cu DeskReport.
Radio Clasic- Un Radio in Culori
www.ClasicRadio.ro
/ clasicradioromania
Radio Clasic este o platformă multiculturală, diversă, care își propune să vă inițieze, să vă informeze, să vă deschidă porți nebănuite în lumea artelor, să dea culoare timpului.
De la clasic la contemporan, de la operă la muzica de cameră, o galerie policromă în care sunteți invitați să călătoriți în timp și spațiu, vehiculul preferat – sunetul muzical.
Pe aripile sunetului veți descoperi alături de noi, Radio Clasic, o intensă paletă de stări și tematici. Prin “Turnul Babel”, vă veți afla mereu în astăzi, ieri și mâine.
Radio Clasic este postul unde valoarea, bunul gust și spectacolul de calitate vor fi prezente 24/24, 7/7
Radio Clasic este locul de difuzare a operelor tuturor autorilor consacrați, a elitelor artistice, muzicale, literare din România și din lume
Radio Clasic promovează valorile europene în spațiul românesc și valorile românești în spațiul universal. Programele zilnice cuprind spectacole de toate genurile – clasic, simfonic, operă, balet, world-music.
Radio Clasic este o oază pentru toți iubitorii de muzică clasică, simfonică, operă, music-hall, artă, literatură, științe, istorie, evenimente culturale de înaltă ținută din România și din întreaga lume.
Adresa de e-mail pentru comunicate si informari: [email protected]
Информация по комментариям в разработке