Astăzi este o modă: cântecul de dragoste pierdută, de despărțire...
Dar pot spune că aproape toate cântecele noi, pe care le auzim în această perioadă, seamănă atât de mult între ele încât nu le mai poți deosebi, în special ca melodie (că de, nu mai există ”cenzură” și de unde atâta inspirație?!), dar și ca acompaniament, de cele mai multe ori insensibil, fiindcă s-a ajuns, în primă fază, la înregistrarea negativului (prima și ultima strofă), fără ca solistul să fie de față, și de unde să viseze dirijorul ceea ce spune textul, ca să intervină cu un solo de instrument și să creeze o stare anume...?!
Un exemplu de acceptat sau nu, care poate avea o latură pozitivă, poate și una mai puțin bună, dar, pe ansamblu, la finalul audiției rămâi cu o imagine frumoasă, deoarece în acei ani aveam adevărați artiști care cântau cu suflet și asta se simte!!!
Îl puteți auzi în această înregistrare pe virtuozul și regretatul țimbalist, TONI IORDACHE, cu imprevizibilele sale variațiuni (oare la 2 strofe de negativ, moda de astăzi, ce ar fi făcut?), îl auzim "dând" o ritornelă la nai și cântând cu simțire, așa cum știe doar un mare artist, dar și în ipostaza de dirijor, pe inegalabilul GHEORGHE ZAMFIR.
MARIA CORNESCU, mult îndrăgita interpretă, cea care s-a remarcat cu aceste cântece de dragoste, parcă impunând, în muzica populară românească, tematica unor texte atât de sensibile, chiar cutremurătoare, rămâne de zeci și zeci de ani, în multe situații, UNICĂ și ”cap de afiș”.
1970. Studioul TOMIS, București
Maestru de sunet: ing. Erwin Șervan
Orchestra: Gheorghe Zamfir
Информация по комментариям в разработке