Odiseea TEZAURULUI DE AUR al României la Tismana, 1944-1947 (Mănăstirea Tismana, jud. Gorj, România)

Vă rog să activați subtitrarea în românește! - Please turn ON English subtitle!
Avându-se în vedere nefericita dispariție la Moscova a tezaurului României (care conținea și 91,4 tone aur), în Primul Război Mondial, încă din anul 1943, pe măsură ce soarta războiului se schimba în favoarea Uniunii Sovietice, autoritățile române au început să fie preocupate de găsirea unei modalități de salvare a tezaurului în aur al Băncii Naționale a României. Demn de precizat că noul tezaur al României avea aproape 200 t aur și încă vreo 40 tone aur în bănci străine (în Elveția și Marea Britanie), depășind cu mult actuala rezervă de aur a BNR ((103,6 tone aur în septembrie 2023). Era o rezervă foarte frumoasă adunată prin plata anticipată în aur (!) a resurselor (în special produse petroliere) vândute Germaniei aliate. Dorința inițială de a trimite aurul în țări neutre, a căzut deoarece Elveția și Turcia au refuzat. În aceată situație, din mai multe variante propuse, s-a ales aceea a ascunderii tezaurului de aur la Tismana. În perioada 8-22 iulie 1944, de la sediul Băncii Naționale din București, până în pivnița Mănăstirii Tismana au fost transportate în secret 4.035 casete conținând 189,67 tone aur (monede și lingouri). la acestea s-au adăugat 51 casete cu 2,73 tone aur aparținând Poloniei și care au fost retrocedate ulterior. Deoarece condițiile de depozitare din pivnița mănăstirii erau impropirii și nesigure, în perioada 14-16 septembrie 1944, în cel mai mare secret, țara fiind controlată de sovietici, tot aurul a fost mutat din pivnița mănăstirii în peștera învecinată, a Sfântului Nicodim, ctitorul Mănăstirii Tismana (1377), după o prealabilă amenajarea a grotei. Intrarea în peșteră a fost betonată la culoarea stâncii și camuflată cu „căderi de pietre” și chiar mai mult, a fost pregătită cu dinamită ca la nevoie, intrarea să fie aruncată în aer. În toată perioada cât aurul a stat la Tismana, a fost păzit de o gardă militară. S-au luat măsuri deosebite, foarte inteligente, de a disimula existența vreunui lucru de interes aici, de exemplu folosirea de către pază a ținutelor civile și interzicerea accesului în zonă a vizitatorilor sub diverse pretexte plauzibile, de exemplu renovarea mănăstirii, pericole de cădere a stâncilor. Vizitele „întâmplătoare” sau nu ale unor oficialități sovietice sau rusofile au fost scurtate și deviate, astfel încât aceștia nu au avut ce vedea. La începutul anului 1945 peștera a fost deschisă, fiind luate 10,2 tone aur din care s-au făcut monede-medalii care au fost în circulație până în 1947, după care deținerea lor a fost interzisă. Aceste monede-medalii au intrat și ele în categoria monedelor de aur cunoscute popular drept „cocoșei”. Deși condițiile de păstrare nu au fost grozave, grota fiind inundată de câteva ori, aurul s-a conservat bine. După terminarea războiului și liniștirea apelor, întreg tezaurul Băncii Naționale Române, fără nicio pierdere, a fost mutat înapoi în București în perioada 26 ianuarie - 4 februarie 1947. Cum la sfârșitul războiului România datora, printre altele și 300 milioane de dolari (care acum, în 2024, ar echivala cu 4,1 miliarde dolari) Uniunii Sovietice drept despăgubiri de război, banii au fost obținuți (și) prin vânzarea de aur din acest tezaur.
În anul 2016 a fost inaugurat aici muzeul care reconstituie odiseea aurului Băncii Naționale a României în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, la Tismana. Fosta intrare în peșteră este total înlocuită cu o construcție modernă în care sunt expuse panouri care detaliază aventura aurului. Partea finală a peșterii este păstrată la starea naturală, iar în grota de la capătul ei, exact cum a fost în perioada războiului, este reconstutită scena miilor de lăzi cu cele 200 tone de „aur”, în monede și lingouri.