#inchisoarea #moarte #viscol #camarazi #front #drumspremoarte #hassel #lecturiaudio #lecturionline #svenhassel #batalionul #teatru #teatruonline #teatruaudio #hassel #cartiaudioromana #cartiaudio
Gregor înjură multă vreme fără să se repete.
— Serviciu de escortă, pufneşte el. Pentru numele lui Dumnezeu, de ce dracu’ trebuie să fim întotdeauna noi? De ce nu-i expediază cu tramvaiul sau cu altceva? Tot tacâmul ăla scârbos, cu lanţuri la picioare şi cătuşe de care le atârnă viaţa, ca şi cum ar fi vreunul dintre ei atât de nebun să rişte o evadare!
— Nu pricepi nimic, zâmbeşte Porta, fericit. În HDV{1} scrie că prizonierii trebuie duşi la puşcărie în cătuşe, sub escortă. Armata nu glumeşte cu chestia asta. Auzi, să-i trimită cu tramvaiul! Cred că ai luat-o razna!
— Închide botul! mârâie Gregor, arţăgos. Dacă începi iar cu una dintre poveştile tale, şi dacă mai e şi cu ceva prizonieri, să fiu al naibii dacă nu te-mpuşc!
— Poveştile mele nu sunt de dispreţuit, protestează Porta. Poţi să înveţi din ele o grămadă de lucruri. Odată, escortam nişte prizonieri de la Altona la Fuhlsbüttel şi, când am ajuns la Gänsemarkt, ne-am hotărât să luăm tramvaiul. Dar comandantul escortei, Oberfeldwebel Schramm, a avut nişte probleme cu ochii şi a trebuit să poarte ochelari de soare. Noi i-am spus că tramvaiul pe care îl luasem era numărul nouă şi că ar fi trebuit să ne suim în tramvaiul şase, dar el ne-a zis să ne ţinem gura, aşa cum ai spus şi tu. N-ar fi recunoscut în ruptul capului că ochelarii îi jucau feste mai tot timpul.
„Cum vrei tu, Schramm”, i-am zis, şi am întors pe dos plăcuţa cu numărul nouă a tramvaiului care avea capătul la Landungsbrücke.
— Bine, ajunge! urlă Gregor cu un glas răguşit. Ştim cu toţii cum se termină.
— Ba deloc, zâmbeşte Porta cu superioritate. Trei zile mai târziu ne-am dus cu Marabon la Fuhlsbüttel, dar, înainte de asta, Oberfeldwebel Schramm a înnebunit şi a trebuit să-l ducem la Giessen. Până la urmă, escorta a fost capturată de inamic şi comandantul a trebuit să trimită o alta în misiune. Noua escortă a fost pusă sub comanda Feldwebelului Schluckemeyer, care avea nişte probleme cu urechile.
— Dacă ai de gând să ne spui că şi ăsta s-a ţicnit, zbiară Gregor, sar la gâtul tău!
— O, nu! zice Porta cu o privire ofensată. Eu spun întotdeauna lucrurilor pe nume. Feldwebel Schluckemeyer nu a înnebunit. S-a împuşcat chiar înainte de-a ajunge la Fuhlsbüttel, şi chestia asta ne-a dat niţel de furcă, fiindcă, vedeţi voi, nu poţi să baţi pasul până la puşcărie şi acolo să te prezinţi la raport fără comandant de escortă.
Gregor îşi scoate pistolul P-38 din tocul de piele.
— Încă o vorbă şi te fac ciur!
— Cum vrei, zice Porta, oftând şi ridicând nepăsător din umeri, însă vei regreta că n-ai tras învăţăminte din vasta mea experienţă. Eu sunt expertul în escorte, de ambele părţi ale unei puşti încărcate.
— Rahat! izbucneşte Gregor, iritat, vârându-şi pistolul înapoi în toc.
Porta, care cunoaşte Berlinul ca pe propriile buzunare, preia comanda, dar, când traversăm Neuer Markt, unul dintre prizonieri, infanteristul Gefreiter Kain, ne atrage atenţia că mărşăluim într-o direcţie greşită.
— De unde dracu’ ştii tu asta? izbucneşte Porta, furios. Poate că am luat-o pe scurtătură, nu?
— Baliverne! spune Kain, îndârjit. M-am născut în oraşul ăsta şi-l cunosc pe dinafară. De aici în jos se ajunge la Alexanderplatz{2}.
— Nu-mi spune tu mie ce şi cum, rahat de puşcăriaş ce eşti! Ştiu eu ce fac, zice Porta.
Информация по комментариям в разработке