ADOPȚIE DIN PROFILUL PUBLIC AL COPIILOR ADOPTABILI

Описание к видео ADOPȚIE DIN PROFILUL PUBLIC AL COPIILOR ADOPTABILI

ADOPȚIA SCHIMBĂ DESTINE
Music Credit GarnaVutka: https://bit.ly/3PkNnMS

Elena și Zsolt sunt din Brașov și au atestat de părinți adoptatori din decembrie 2021.
Familia a decis să consulte Profilul Public al Copiilor Adoptabili și acum au deja un băiețel în vârstă de 5 ani, care le umple inima de bucurie.
Consultarea Profilului Public scurtează timpii de așteptare în cazul unei adopții, iar cei doi părinți sunt deja în faza de încredințare în vederea adopției.
Următorul pas este sentința definitivă a instanței și sunt oficial părinți!
“Motivul pentru care am decis să adoptăm a fost pentru că am dorit să ne mărim familia. Am încercat să avem copilul nostru biologic, timp de mai bine de 1 an, și nedorind să urmeze un timp cu multe frustrări am zis să dăm o șansă și adopției.
După ce l-am văzut pe copilaș și l-am blocat în Profil mi-am făcut un test de sarcina și am aflat că sunt însărcinată! Și a fost și mai mare bucuria, pentru că oricum noi ne doream frați! S-a întâmplat să-l vedem pe el și a fost o bucurie și mai mare! Acum băiețelul își așteaptă surioara!” – povestește Elena Ivacion.

Комментарии

Информация по комментариям в разработке