#dragoste #regasire #sandrabrown #dragoste #dragosteinfinita #dragostea #iubire #iubirea #iubireamea #iubireadevarata #iubireadevărată #soaptedeiubire#soaptededragoste #cartidragoste #cartisandrabrown
Liftul se opri brusc între etaje şi lumina se stinse. Fără nici un avertisment, fără ca viteza să scadă treptat sau ca becurile să pîlpîie. Nimic. Cu o secundă înainte, cabina metalică se mişca pe traiectoria sa descendentă, iar în următoarea, cei doi ocupanţi se treziră cufundaţi în întunericul copleşitor.
— O-o! exclamă bărbatul. Era din New York şi se obişnuise cu glumele pe care metropola le făcea pe seama locuitorilor ei. O pană de curent.
Laney McLeod nu comentă. Cu siguranţă că bărbatul se aştepta ca şl ea să facă vreo remarcă, îl simţi cum se întoarce cu faţa spre ea. Îi era cu neputinţă să facă vreo mişcare sau să spună ceva Era paralizată de teamă. Raţiunea o făcea să-şi dea seama că era vina claustrofobiei de care suferea şi că aceasta îngreuna situaţia, îndemnînd-o să-şi zică întruna că va supravieţui, că această oribilă senzaţie nu era decît o copilărie din partea ei; totul era ridicol, dar nu se putea stăpîni.
— Vă simţiţi bine?
„Nu, nu mă simt bine”, fi venea să strige in gura mare, dar corzile vocale îi îngheţaseră. Cele opt unghii cu manichiura perfectă săpau adînc In palme. Realiză că ţinea ochii închişi. Dacă ar fi făcut un efort să-i deschidă, nu ar fi ajutat cu nimic; nu era pic de lumină în spaţiul restrîns al liftului clădirii. Începuse să gîfîie.
— Nu vă alarmaţi. Nu va dura mult.
Calmul lui o înfurie. De ce nu intrase şi el în panică? Voia să-l întrebe dacă poate să garanteze că pana de curent va dura puţin. Doar accidentele de acest gen nu puteau ţine zile în şir, nu-i aşa?
— Cred că m-aş simţi mai bine dacă aţi spune ceva. Vă e mai bine, nu-i aşa?
Simţi o mină prin aer căutîndu-i braţul şi In clipa următoare tresări.
— Nu vă neliniştiţi, spuse el retrăgîndu-şi iute braţul. Suferiţi de claustrofobie?
Ea dădu din cap cu frenezie, de parcă el i-ar fi putut înţelege mişcarea. Probabil că o remarcase, fiindcă glasul lui căpătă inflexiuni liniştitoare:
— Nu trebuie să vă speriaţi. Dacă nu se restabileşte în cîteva minute, cei de la brigada pentru stingerea incendiilor vor veni să caute oameni amărîţi ca noi.
Se simţi un nou curent de aer şi se auzi freamăt de haine.
— Eu îmi scot haina Vă sugerez să faceţi la fel. Cînd bărbatul se urcase în lift ea observase doar că are părul cărunt la tîmple, că e înalt, solid, cu o siluetă de atlet şi haine destul de luxoase, fără să pară extravagante. Fără să-i adreseze vreun cuvînt şi fără să-l privească direct, urmărise cifrele de pe panoul de comandă, care se stingeau şi se aprindeau pe măsură ce liftul cobora.
El o privise atent cîteva minute, după ce se urcase, dar nu-i spusese nimic. Erau amîndoi stăpîniţi în acea stîngăcie universală care-i cuprinde pe doi străini care coboară în acelaşi lift. În cele din urmă ochii lui rămaseră aţintiţi asupra privirii ei care număra etajele rămase pînă la parter. Acum îi auzi haina căzînd pe podeaua mochetată.
— Aveţi nevoie de ajutor? o întrebă el pe un ton care se dorea vesel, dar remarcă faptul că ea nu se mişcase.
Făcu un pas spre femeia care gîfîia atît de aproape de el şi ridică mîinile. Auzi o bufnitură şi recunoscu sunetul produs de un corp care se loveşte brusc de peretele liftului. Era încordată; o cuprinse de umeri.
— Hei, zise el blînd. Va fi bine. Cuvintele fură însoţite de o uşoară strîngere încurajatoare, apoi se retrase.
— Ce faceţi? zise Laney. nefiind conştientă că poate vorbi pînă in clipa cînd întrebarea fi ieşi din gură.
— Vă ajut cu hainele. Cu cît vă e mai cald, cu atît mai greu respiraţi şi există pericolul să vă sufocaţi, îi explică el. Mă numesc Deke, apropo. Zicînd acestea îşi scoase sacoul cumpărat de la magazinul Saks chiar cu o zi înainte şi-l lăsă să cadă pe podea. Pe dumneata cum te cheamă? Aceasta e o eşarfă?
— Laney, răspunse ea şi încercă să-şi desfacă nodul de la gît, dar degetele i se încurcară într-ale lui. Da, şi se desface. Îşi scoase eşarfa şi i-o dădu lui.
— Laney. Ce nume rar. Poate că ar fi bine să-ţi deschei şi cîţiva nasturi. Cred că bluza e dintr-un material destul de compact. Mătase, nu-i aşa?
— Da.
— Nu eşti din New York, remarcă el încercînd să înfiripe o conversaţie. Deja îi descheia nasturii de la manşete, apoi îi rulă mînecile pe braţ, pînă la coate.
— Nu, sînt într-o vizită de o săptămînă. Trebuie să plec mîine dimineaţă.
— Ai fost la cineva care locuieşte în clădire?
— Da, la colega mea de liceu şi la soţul ei.
— Înţeleg. Acum, nu-i aşa că te simţi mai degajată? Îi aranja gulerul descheiat. Nu vrei să stai jos? O atinse uşor pe talie.
Информация по комментариям в разработке