umbre (folk style), leonard ancuta

Описание к видео umbre (folk style), leonard ancuta

umbre

am văzut femei care scuipă umbre, umbre
ale trecutului, umbre ale amintirilor, umbre
dar pe tine te-am văzut scuipînd moartea
e atîta în tine că ți se adună ca o flegmă în gît
eu te-am iubit, tu m-ai urît
probabil n-aveai altceva mai bun de făcut

uneori umbra te urmează, alteori merge în fața ta
dar cum e atunci cînd mergi cu spatele
ce se întîmplă cînd în loc să pășești înainte, dai înapoi
cum rămîne cu umbra, mă gîndesc la tine
de unde vine lumina de nu mai am umbră
ce s-a întîmplat cu dragostea noastră

ar fi destul de logic să spui că s-a aruncat pe fereastră
ca un sunet de clopot peste un sat încărcat de strigoi
rîzi înăuntrul tău să acoperi durerea, durerea
de a nu mai avea umbră cînd viața e sumbră
să fii ca don fără panza, să ai toate pînzele sus fără esperanza
să fii o corabie fără mal, un rîu cu amonte dar fără aval

am văzut femei care scuipă umbre, umbre
ale trecutului, umbre ale amintirilor, umbre
dar pe tine te-am văzut scuipînd moartea
e atîta în tine că ți se adună ca o flegmă în gît
eu te-am iubit, tu m-ai urît
probabil n-aveai altceva mai bun de făcut

ne ningem unul pe altul și tot așa ne umbrim
tot așa ne înghețăm și tot așa ne murim

dumnezeu plînge ca gospodinele la telenovele
pe dragostea noastră, mi-ai măturat inima
și n-ai pus sub preș, ai aruncat pe fereastră
ca un pot la ruletă s-a dus și dragostea noastră

să te ia dracu, iubire, ai rămas fără umbră
n-ai ce mai scuipa, n-ai ce călca în picioare
e trist, e trist, ca o durere de ametist
și moartea ca un cîine beat în soare, schelălăie
schelălăie că viața e sumbră.

Комментарии

Информация по комментариям в разработке