Mănăstirea Cetăţuia/Iaşi-Film documentar

Mănăstirea Cetățuia este un aşezământ ortodox de călugări, ctitorită în secolul al XVII-lea de voievodul Gheorghe Duca. Așezată pe un deal înalt, în partea de sud a Iașului, de unde se poate vedea o frumoasă panoramă a orașului, Mănăstirea Cetățuia domină peisajul prin silueta sa zveltă, străjuită de un turn impozant și împrejmuită cu un zid de piatră, măcinat de vreme.
Cetăţuia a fost construită de la început ca un complex fortificat medieval capabil să ofere domnitorului și boierilor sprijin şi rezistenţă în eventualele conflicte armate.
Ajunsă o ruină la sfârșitul secolului al XIX-lea, mănăstirea a fost restaurată în perioada interbelică la inițiativa istoricului Nicolae Iorga.
Începerea construcției este menționată de Ion Neculce în cronica sa, unde a scris: „Viindu Duca-vodă cu a dooa domnie în țară, arătă-să la hire mai aspru decât cum era cu domnia dintăiu. Și începu a zâdi mănăstirea Cetățuia, că era țara plină de oameni și cu hrană și agonisită bună”.
După cum susțin unii cercetători, lucrările de construcție au fost realizate sub conducerea lui Grigore Cornescu, un talentat sculptor și pictor. După cum reiese din alte documente și din pisania amplasată pe turnul clopotniță, la 10 iunie 1670 se finalizase deja construcția zidurilor incintei, a bastioanelor și a turnului clopotniță. Cu toate acestea, sfințirea bisericii a avut loc abia în 1672, după pictarea bisericii și înzestrarea ei cu obiecte de cult.
Mănăstirea a fost închinată Patriarhiei Ierusalimului încă din anul 1670, când nici nu fusese încă terminată. În 1672, domnitorul Gheorghe Duca a înmormântat în noua biserică pe una din fiicele sale, Maria.
Sosit în Moldova în persoană pentru războiul împotriva Regatului Poloniei, sultanul Mehmed al IV-lea (1648-1687) a urcat la 10 iunie 1672 la Cetățuia, împreună cu alaiul său.
În 1682, la sfatul patriarhului Dosithei Notaras, Duca Vodă a instalat în clădirile complexului mănăstiresc o tiparniță cu litere grecești, adusă de la Veneția.
Între anii 1788 şi 1812, Mănăstirea Cetățuia a fost folosită ca depozit de grâne al oștilor turcești sau ca spital militar al armatelor rusești. Cu timpul, Mănăstirea Cetățuia a început să se ruineze, efect al cutremurelor și al incendiilor, dar și al nepăsării egumenilor greci care au administrat-o. Ea a ars în anul 1822, când turcii au incendiat casele din apropiere.Biserica a fost reparată în perioada 1827-1837, cu acest prilej fiind reîmprospătată pictura interioară.
Biserica Mănăstirii Cetățuia, cu hramul “Sf. Apostoli Petru și Pavel”, este amplasată în mijlocul incintei. Ea a fost studiată îndeaproape, la începutul secolului al XX-lea, de arhitectul Gh. Lupu și de inginerul și istoricul Gheorghe Balș care au remarcat că această biserică este o copie simplificată a Bisericii Trei Ierarhi.
Biserica Mănăstirii Cetățuia este construită în plan triconc, cu absidele naosului și altarului semicirculare în interior și poligonale în exterior, fiecare absidă având câte trei ferestre. Edificiul este înconjurat de un brâu torsadă de piatră, încadrat de câte o friză ornată de frunze sculptate în relief.
Ansamblul pictural al bisericii este de o mare valoare artistică. Biserica a fost pictată în 1673, în frescă, de meșteri aromâni, frații Mihai, Gheorghe și Dima din Ianina, Grecia, ajutați de zugravii români Nicolae, "zugravul cel bătrân", și Ștefan care lucraseră și la pictarea Bisericii Trei Ierarhi.