Zâmbet divin // Poezie

De mult, când timpul nu era încă o vreme,
Iar gândul nu era aprins către durere,
Când lumea răsărea agale pe sub nori,
De-atunci un veşnic plan era cuprins în zori.

Atunci prin vene de iubire infinită,
Răsărea printre muguri de vis... Fericită
Inima Lui zâmbind din cuprinsul etern
Tresălta că-ntr-o zi va scăpa de infern.

Părea că din atotștiutoarea Lui viaţă,
Privea ca-ntr-un vis ultima ta dimineaţă.
Te vedea prins de trădare, dar visa-ncontinuare.
Te vedea printre stele: tu, una din ele.

Pe când ceasul iubirii bătea către viaţă,
Gândul divin creea o salvare măreaţă.
Și când cerul pornea să picteze pe flori,
El plângea suspinând, plănuind printre nori.

Singur, Isus, Dumnezeu şi Duhul Său Sfânt.
Tresăltau in iubire, unindu-se-n cânt.
Zâmbind fericiți te visau mântuit,
Te știau, te vedeau, te doreau fericit.

Privind în viitorul sumbru de groază,
S-a coborât El printre oameni pe-o rază.
Și lăsând în trecut cerescul Său tron,
Ne-a iubit pân' la capăt, pierind ca un om.

A murit...

A murit prin păcat veşnicia o clipă.
Țintuit te privea de pe crucea tihnită,
Singur, El, infinitul ce n-are povară,
S-a cuprins într-un cui ce ţi-a luat din ocară.

A ajuns Prinţul vieţii în lanţul de moarte,
Să adoarmă în glie, cuprins ca-ntr-o carte.
Prin giulgiul de jale muşcat de-a lor mamă,
Pământul întreg gusta fruct de dramă.

Dar pământul nu poate păstra veşnicia,
Căci doar vinovatul își merită glia.
Divinul străpunge prin neguri păcatul,
Prin sânge Divin îi distruge palatul.

Atunci Prinţul lumii învie spre viaţă,
Zâmbind căci curând îi vei fi față-n față
Şi veşnic tresaltă prin vise, prin nori.
Căci doar prin mormânt a putut strânge flori.