Reguli noi pe aeroport din 1 septembrie

Описание к видео Reguli noi pe aeroport din 1 septembrie

De la 1 septembrie noi reguli vor intra în vigoare în toate aeroporturile din Uniunea Europeană. Regulile privind transportul lichidelor în bagajele de mână se vor înăspri, iar de la începutul lunii septembrie, pasagerii vor putea transporta lichide în bagajele de mână doar în recipiente cu volum maxim de 100 mililitri și li se va cere să împacheteze toate recipientele într-o singură pungă de plastic transparentă cu volumul maxim de 1 litru. Medicamentele şi hrana lichidă pentru bebeluşi sunt exceptate de la aceste reguli. Noua reglementare prevede și ca recipientele cu lichide să rămână în interiorul bagajelor la punctele de control echipate cu scannere noi. Ele nu vor mai trebui scoase și expuse separat. Pe de altă parte, lichidele şi dispozitivele electronice vor trebui scoase din bagaje şi prezentate separat la punctele de control dotate cu scanere convenţionale. Regulile privind transportul lichidelor pe aeroporturile din UE au fost introduse în anul 2006. Valizele inteligente vor fi interzise de companiile aeriene pentru că sistemele electronice încorporate pot bruia aparatura de zbor, inclusiv sistemul GPS, care este esențial pentru navigația corectă a aeronavei. Călătorii trebuie să deconecteze bateriile sau sistemele de alimentare ale acestor valize înainte de a le urca la bord. În unele cazuri, companiile aeriene cer ca aceste componente să fie păstrate separat de bagaj, chiar și atunci când sunt deconectate.

Комментарии

Информация по комментариям в разработке