Am rezistat. Nu am cedat.
Am avut curajul de a rămâne și de a preda în limba română. E destinul meu.
În acești peste 30 de ani de când mă aflu în regiunea transnistreană am avut și bucurii, dar și multe necazuri. Au fost timpuri când mergeam pe stradă și aruncau cu pietre în mine, când copiii mei erau intimidați și umiliți. Au fost zile când ne desenau crucea pe poartă și pe ușă.
În ultimii ani însă situația s-a schimbat mult. Astăzi sunt salutată de vecini și de trecătorii de pe stradă. Altădată nici măcar vorbitorii de română nu îmi răspundeau la binețe, iar acum chiar și etnicii ruși mă salută cu respect. Eu sunt un om cu verticalitate și am intuit că, la un moment dat, până și cei care ne-au fost ostili vor ajunge să ne respecte.
Lucrurile încep să se schimbe în bine. Malul drept devine tot mai atractiv pentru locuitorii de pe malul stâng al Nistrului. Desigur, probleme sunt și vor mai fi, dar cel mai important este să se schimbe mentalitatea oamenilor din regiunea separatistă transnistreană.
Această schimbare trebuie să înceapă, înainte de toate, de la cadrele didactice. Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, propune trecerea tuturor școlilor din raioanele de est la predarea în limba română începând cu 1 septembrie. Dar apare o întrebare firească: cine va preda limba și literatura română, istoria și celelalte discipline?
Dar, evident, trebuie să existe un început. Educația și economia trebuie să fie priorități. Oamenii au cerințe mari, dar uneori nici ei nu știu exact ce vor. Își doresc un trai prosper, însă nu acceptă întotdeauna că viitorul depinde de fiecare cetățean în parte. Nimeni nu este dator nimănui: așa cum muncești și făurești, așa trăiești.
Mulți transnistreni s-au obișnuit ani la rând cu ajutorul minim financiar pe care Rusia îl oferea „în plic”. Acum acest suport nu mai ajunge în regiunea transnistreană, iar pentru unii este greu să-și ia soarta în propriile mâini, fiind obișnuiți să depindă de cineva.
Pe mine mă surprinde faptul că mulți locuitori din stânga Nistrului vin și își câștigă existența la Chișinău, dar, întorcându-se acasă, tot noi le rămânem dușmani. Te salută, îți zâmbesc, dar în același timp sunt ușor de influențat de propaganda rusă.
Pentru ca regimul separatist de la Tiraspol să fie neutralizat va fi nevoie, probabil, de zeci de ani. Vă imaginați ce ar fi fost în această regiune dacă nu ar fi existat școlile noastre cu predare în limba română? Eu cred că instituțiile noastre au jucat și continuă să joace un rol foarte important. Ele nu sunt doar instituții de învățământ, ci adevărate bastioane ale limbii, ale identității și ale legăturii cu malul drept al Nistrului. Educația în limba română ajută la schimbarea mentalităților și poate facilita, în timp, reintegrarea pașnică a țării. Pentru asta am avut nevoie de mult curaj și am făcut sacrificii, dar acesta este destinul nostru.
Astăzi mulți așteaptă să vadă când și cum se va pune capăt invaziei ruse în Ucraina. Dacă nu va fi o pace dreaptă, riscăm să ne întoarcem în trecut. Ucraina trebuie să câștige acest război. Iar noi trebuie să continuăm drumul european. Președinta Maia Sandu a deschis această cale. Am avut un mare noroc să o avem la cârma țării. Datorită ei este menținută pacea.
Eleonora Cercavschi, directoarea Liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, conduce din 1996 o instituție devenită simbol al rezistenței prin educație. În 2002, liceul a fost închis forțat de autoritățile transnistrene și evacuat la Doroțcaia. Mulți ar fi renunțat. Ea a rămas. A apărat dreptul copiilor de a învăța în limba română, cu riscuri personale reale. A fost decorată cu „Ordinul Republicii”, cu Ordinul „Serviciul Credincios” și „Meritul pentru Învățământ” al României, dar cea mai mare distincție rămâne faptul că liceul există și astăzi.
#libertate #democratie #moldovamea #moldova #pace #diaspora #rusia #romania #europa #europe
Информация по комментариям в разработке