Ciobanescul carpatin e un caine voinic, solid, cu o atitudine de lup atunci cand e vorba sa-si protejeze stapanii si teritoriul. Lucru usor de inteles, tinand cont ca, veacuri la rand, a trait in zone muntoase izolate, unde a avut de infruntat cele mai feroce animale salbatice din padurile din Carpati. Are un curaj fara limite si este un paznic neobosit al turmelor de oi si cirezilor de animale. Asadar, daca va luati un ciobanesc carpatin, veti avea o santinela neclintita, un paznic curajos, care nu se da in laturi de la nimic pentru a-si apara stapanii si teritoriul. In acelasi timp, acest voinic neinfricat este demn, calm si echilibrat, afectuos, recunoscator si foarte bland cu cei dragi. Nu in ultimul rand, e un extraordinar tovaras de joaca pentru copii.
Ciobanescul carpatin e un caine de talie destul de mare, agil, niciodata greoi. Are aspect viguros, cu un corp rectangular, cutie toracica ampla si inalta. Botul ciobanescului carpatin e puternic, iar lungimea e putin mai mica sau cel mult egala cu lungimea craniului. Trufa este mare, lata si intotdeauna neagra, iar buzele groase si bine pigmentate. La rasa ciobanesc carpatin ochii sunt migdalati, usor oblici, de culoare caprui inchis, cu pleoapele negre. Are urechi triunghiulare, nu prea mari, prinse usor mai sus fata de linia ochiului, bine lipite de obraji. Acest caine are doua straturi de blana, cel exterior e aspru, des si drept, iar subparul e des si moale. Tot corpul este acoperit din abundenta de par, cu lungime potrivita, cu exceptia capului, fetelor anterioare ale membrelor, unde parul este scurt si plat. Culoarea este asemanatoare cu a lupilor salbatici. Nisipiu-carbunos este culoarea tipica pentru rasa ciobanesc carpatin, frecvent cu nuante mai deschise pe partile laterale si mai inchise deasupra trunchiului. Pe fondul nisipiu-carbunos pot fi pete albe, nu prea intinse. Daca sunt proeminente, nu sunt acceptati la concursuri.
Nu se stie cu certitudine originea acestui patruped, dar se crede ca impozantul ciobanesc carpatin a fost selectionat dintr-o rasa foarte raspandita in zona carpato-danubiana.
Aceasta rasa combina trasaturi de comportament ce se regasesc atat la cainii de paza, cat si la cei de familie. Caine de paza innascut, ciobanescul carpatin are un instinct remarcabil de devotament neconditionat fata de stapan si fata de teritoriul sau. Stabileste o legatura incredibil de stransa cu stapanul, pe care il urmeaza peste tot, fara sa faca nazuri. Trebuie insa obisnuit ca liderul este omul si ca omul este cel care stabileste regulile.
Aceasta este cheia succesului, altfel catelul va trai cu senzatia ca el este sef de haita si numarul unu in ierarhie. E un caine inteligent, activ, vesel, ascultator, dar pe cat e de dragastos si devotat familiei, pe atat e de banuitor si, daca e cazul, agresiv cu strainii si cu animalele salbatice (lupi, ursi, lincsi). Carpatinul simte nevoia sa fie mereu cu familia si, in absenta ei, poate dezvolta anxietate de separare intr-o forma grava. Sunt foarte blanzi si afectuosi cu copiii familiei, mai ales daca au socializat suficient. Ciobanescul carpatin nu e greu de dresat, pentru ca este o specie obedienta si inteligenta, foarte bucuroasa sa le faca pe plac stapanilor. Se obtin rezultate bune cu dresaj bland si o atitudine perseverenta.
Este un caine gata sa-si dea viata pentru familia si teritoriul sau. Fiind o specie obisnuita genetic cu multa miscare prin muntii Carpati, are nevoie de cel putin o ora de activitate fizica zilnic, sau in mod ideal chiar de mai mult de o ora.
Sursa: rasedecaini.ro
#ciobanesccarpatin lucruri neștiute #caine 🇷🇴 #ciobanesc #romania #romania🇹🇩 #fy #Carpati #foryou #lamultiani #fypシ #fyp #caini #tudorestischimbarea #dresaj #dog #dogs #5pasidebine
Информация по комментариям в разработке