Cetatea Alba Iulia, cel mai impunator monument baroc al Transilvaniei

Описание к видео Cetatea Alba Iulia, cel mai impunator monument baroc al Transilvaniei

Cetatea Alba Iulia, sau Cetatea Alba Carolina, este atracția principală a orașului Alba Iulia. În cadrul acestei cetăți în formă de stea cu șapte colțuri sunt situate, printre altele, muzee, biserici și Sala Unirii: https://bit.ly/3iIlD84

Cetatea de la Alba Iulia este cea mai mare din țara noastră, fiind în picioare de mai bine de 300 de ani. Fiecare cetate ridicată aici a cuprins-o pe cea din urmă: castrul ridicat de romani, cetatea medievală și Cetatea Alba Carolina.

Primul proiect al fortificației a fost realizat de către arhitectul italian Giovanni Morando Visconti, care a condus și prima etapă a lucrărilor. Giovanni Morando Visconti a murit de ciumă și a fost înmormântat în Catedrala Romano-Catolică Sf. Mihail, situată în interiorul cetății.

Piatra de temelie a Cetății Alba Iulia a fost pusă la data de 4 noiembrie 1715. În general, istoricii consideră că lucrările au fost finalizate în anul 1738, deși au mai fost desfășurate și alte lucrări în anii ce au urmat.

În antichitate, în locul Cetății Alba Iulia era situat castrul roman Apulum. Orașul Alba Iulia a fost între anii 1541 și 1711 reședința principilor Transilvaniei, fiind capitala politică a Principatului Transilvaniei. Între anii 1595–1596, sub Sigismund Báthory, și între 1600–1601, sub Mihai Viteazul, Alba Iulia a fost reședința conducătorului politic al Moldovei, Transilvaniei și Țării Românești.

La 1 decembrie 1918, în cetate s-a desfășurat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, prin care a fost legitimată popular unirea Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României.

Citește mai multe despre Cetatea Alba Carolina: https://bit.ly/3iIlD84

#descopera #AlbaIulia #cetate

Комментарии

Информация по комментариям в разработке