De ce ai tensiune mare: Două cauze surprinzătoare

Описание к видео De ce ai tensiune mare: Două cauze surprinzătoare

Află cum îți crește Tensiunea de la STRES și SUPĂRĂRI și mai ales de ce Tensiunea de acasă e diferită de cea de la doctor.
Dacă acest video te-a ajutat, abonează-te și apăsă pe clopoțel ca să primești notificări când postăm:    / pacientul20  

Materialul face parte din campania de conștientizare de Societății Române de Cardiologie ”Mergi și măsoară-ți tensiunea arterială! - De ce? - Pentru ca asa spun eu!
Un program diferit de comunicare, o abordare nouă în conștientizarea bolii, bazat în primul rând pe creșterea de comunități de oameni atenți la sănătatea lor și a celor dragi. Programul de informare se desfășoară în principal în mediul online, iar campania mizează pe legăturile profunde de FAMILIE prin care tinerii cu vârste între 25-40 de ani sunt invitați să vorbească cu părinții lor despre riscurile acestei afecțiuni, să îi încurajeze să meargă la medic și să își măsoare tensiunea arterială. În copilărie, cei mari le spuneau mereu ce să facă, pentru binele lor. Acum este rândul lor să facă la fel pentru părinți.

Și de data asta nu numai validate dar și furnizate direct de un profesionist, de doamna doctor Ana-maria Balahura, medic cardiolog. Așa că ascultați cu atenție, vă rog, pentru că ne lămurește asupra unei dileme tensionale: de ce avem tensiunea bună atunci când ne-o măsurăm acasă, dar crescută atunci când când o măsoară medicul în cabinet. Sau invers: tensiune mare acasă, iar în cabinet scăzută la o valoare normală. Oare tensiometrul tău dă erori și te păcălește? Sigur, poate să fie și asta adevărat, că până la urmă e și el un aparat și poate s-a învechit, poate e obosit de cât l-ai hăituit. O fi și asta adevărat. Dar gândește-te în primul rând la altceva: la sindromul hipertensiunii de halat. În principiu alb (că asta e convenția), dar până la urmă poate să fie de orice culoare, că pe om de fapt medicul îl sperie cel mai tare. Nu halatul.
Sindromul hipertensiunii de halat alb este termenul care desemnează situația în care ai o tensiune arterială ridicată în cabinetul medicului dar una normală acasă. Este un sindrom care chiar există, este cât se poate de real, un sindrom de care se știe, deci nu e vorba aici de ipohondrie. Și doamna doctor Balahura explică ce stă la baza acestui... să-i zicem fenomen.

Să știți că pe medici chiar îi preocupă acest sindrom al hipertensiunii de halat, pentru că oricât ar putea el părea de neimportant, să știți că totuși contează mult. Contează de ce? Contează pentru că dacă n-ar fi luat în considerare, ați putea primi diagnosticul de hipertensiune și chiar și tratament pentru această afecțiune, ba chiar din această eroare, unul într-o doză nejustificat de mult prea mare. Și mai este important să se țină cont de sindromul hipertensiunii de halat pentru că o tensiune arterială artificial crescută, măsurată în cabinet, l-ar putea face pe medic să creadă că tratamentul indicat nu funcționează și să vrea să schimbe medicamentele sau să crească dozele. Când de fapt lucrurile astea nu sunt necesare. Dar fii liniștit, ai auzit ce a spus doamna doctor, medicii țin cont de posibilitatea apariției sindromului de cum ai trecut pragul cabinetului. Că pesemne oricum se și vede că ești cam agitat. Nu știu, zic și eu... Și mai degrabă ar trebui să spun „vede că ești cam agitată”, pentru că sindromul este mai frecvent întâlnit la femei decât la bărbați, poate și pentru că ei, așa cum știți, sunt ceva mai... puternici și rezistenți la stres.
Diagnosticul de sindrom de halat alb este pus atunci când la măsurarea tensiunii arteriale în cabinet aveți de cel puțin trei ori valori mai mari decât în mod normal, ceea ce va necesita și o monitorizare timp de 24 de ore, fie în ambulatoriu, fie la domiciliu.
Acuma, na, crește tensiunea efectiv din cauza întâlnirii cu... halatul, a emoțiilor și îngrijorărilor pe care le provoacă prezența medicului, dar crește și când te enervezi. Că la camerele de gardă ale spitalelor vin și pacienți cu un salt hipertensiv după o ceartă strașnică acasă sau la servici, dar după jumătate de ora de discuție (doar discuție, fără administrarea niciunui medicament!) tensiunea arterială revine la o valoare foarte aproapiată de cea normală.

---
Facebook:   / pacientul20  
Instagram:   / pacientul2.0  
TikTok:   / _pacientul2.0  
EHealthRomania: https://ehealthromania.com/

Bun venit pe canalul Pacientul2.0! Aici afli despre SĂNĂTATE PE LIMBA TA și TOATE materialele sunt validate medical. Publicăm săptămânal despre sănătate pe subiecte cum ar fi nutriție, cancer, diabet, hipertensiune, glicemie, dar și interviuri cu doctori din diverse specialități ale medicinei precum oncologie, cardiologie, endocrinologie.

Dacă acest video te-a ajutat, abonează-te și apăsă pe clopoțel ca să primești notificări când postăm:    / pacientul20  

#sanatate #tensiune #PentruCaAsaSpunEu

Комментарии

Информация по комментариям в разработке