Vinerea neagră în Justiție: Iliescu scapă iar. Plagiatul lui Ponta, anulat. Gino Iorgulescu, scăpat

Описание к видео Vinerea neagră în Justiție: Iliescu scapă iar. Plagiatul lui Ponta, anulat. Gino Iorgulescu, scăpat

Malin Bot, jurnalist independent: Poți susține și tu, direct, activitatea mea pe Patreon, aici:   / malinbot  

Este vinerea neagră în Justiție, pe filiera Lia Savonea. Trei știri scandaloase vin de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Victor Ponta a scăpat de decizia definitivă prin care i s-a retras titlul de doctor din cauza plagiatului grosier.

Ion Iliescu răsuflă ușurat pentru că Dosarul Revoluției a fost iar infirmat și trimis înapoi la Parchetul Militar, pentru refacerea rechizitoriului. Cauza se va amâna până când moare Ion Iliescu și astfel acesta va scăpa nepedepsit pentru crimele Revoluției. Lia Savonea este unul dintre judecătorii care au produs mârșăvia.

Tot Lial Savonea a condus completul care l-a scăpat de pedeapsa cu închisoarea pe Mario Iorgulescu, pentru omor. Beizadeaua își va rejudeca procesul, dar cu o infracțiune mult mai lejeră, omor din culpă, existând posibilitatea să scape cu suspendare sau chiar să se ajungă la prescrierea faptelor.

Este un dezastru hidos în Justiție, patronat de puterea PSD-PNL.

Poți susține și tu munca mea, devenind membru susținător al canalului, aici:
   / @malinbot  

Mai jos sunt paginile de pe rețele sociale unde poți să afli mai multe despre mine și să îmi urmărești activitatea. Poți afla totul despre activitatea mea jurnalistica, aici: https://malinbot.wordpress.com/

Sunt și pe
Instagram:   / malinbotziarist  
Twitter:   / botmalin  
Mă găsești pe Facebook, aici:
  / malin.bot  
  / malinbotpublic  

Aici poți afla detalii despre cărțile pe care le-am scris: https://humanitas.ro/autori/malin-bot

Mulți dintre cei care aud numele meu cunosc activitatea mea recentă, puțini știu povestea mea, de la început până astăzi. De aceea astăzi am scris acest mic capitol al unei cariere profesionale de 26 de ani în care am ajuns să cunosc ”industria” aceasta de pe toate palierele.

Tocmai această experiență completă cu presa românească actuală m-a făcut să devin independent și să lupt pentru a deschide acest drum nou fără precedent: jurnalismul total liber, susținut direct de public.

Sunt aici pentru a spune ceea ce cred și ceea ce îmi dictează conștiința, nu pentru a face cuiva pe plac. Vă sunt mult mai util atunci când vă contrazic convingerile și vă pun pe gânduri, decât atunci când vă confirm ceva ce știți deja.

Am parcurs toate treptele meseriei, de la simplu reporter al unei televiziuni și ziarului local din Reșița, TV TerraSat și ziarul Timpul, până la redactor-șef și realizator de emisiuni, la București.

Povestea completă este aici:   / malin-bot-liber-38153293  

#SemperFI #Diaspora #NextLevel #insist #rezist #exist #NeamTrezit #NeamUnit

Комментарии

Информация по комментариям в разработке