Скачать или смотреть Iarna pe Suflet ❄️🔥 | Baladă de Dragoste | Muzică Românească Emoțională

„Iarna pe Suflet” este o baladă despre focul interior care rezistă în fața frigului, tăcerii și distanței.
O piesă emoțională despre iubire, speranță și mersul înainte, chiar și atunci când sufletul pare acoperit de zăpadă.

Vocea feminină caldă și sinceră transmite vulnerabilitate și forță, într-o atmosferă de iarnă, liniște și apropiere.
Această piesă este pentru cei care au iubit, au pierdut, dar au ales să continue.

Dacă ți-a plăcut, nu uita să dai LIKE, SHARE și SUBSCRIBE pentru mai multă muzică emoțională.

🎵 Gen: Baladă pop cinematică
🇷🇴 Limbă: Română
❄️ Temă: Dragoste, iarnă, foc interior, speranță

#Iarna #muzicaromaneasca #BaladaRomaneasca #dragoste #emotie #cantecmotivational #cinematicpop #romanianmusic

Ninge peste pașii mei…
dar focul n-a murit.
În frigul care mă strigă pe nume,
încă merg.

Iarna coboară pe suflet nebună
Cu fulgi peste vise ce tac împreună.
Zăpada e albă, curată, cernită,
Dar inima nu mai tresare grăbită.

Se cerne timpul peste pașii mei,
Ninge tăcut pe urme de trecut,
Suntem un râu oprit între idei,
Căutând izvorul nevăzut.

Și dacă drumul pare îngropat,
Un pas e tot ce mi-a rămas.

Dar inima mai bate-n ger,
Un foc ce nu se lasă stins,
Calc prin viscol, nu mai cer,
Trăiesc din tot ce-n mine s-a nins.

E-un dans prin iarnă, fără scut,
Un salt în cerul infinit,
Cât timp mai ard, n-am dispărut,
Sunt focul viu în albul troienit.

Aleg drumurile ce nu mă știu,
Sub cer de stele reci, de sticlă,
Port umbre-n mine, dar sunt viu,
Și merg spre-o zare mai fragilă.

Urma din nea nu e greșeală,
E semn că n-am tăcut, n-am stat,
Chiar dacă viața-i o îndoială,
Sunt ecoul a tot ce-am dat.

Nu-mi plec privirea spre pământ,
Învăț să ard din frig și vânt.

Dar inima mai bate-n ger,
Un foc ce nu se lasă stins,
Calc prin viscol, nu mai cer,
Trăiesc din tot ce-am crezut și-am prins.

E-un dans prin iarnă, fără scut,
Un salt în cerul infinit,
Cât timp mai ard, n-am dispărut,
Sunt focul viu în albul troienit.

Nu te teme de marele tăcut,
Viscolul e-un jurământ trecut,
Din frig se naște jarul greu,
Când totul se rupe… rămân doar eu.

Zăpada nu minte, doar viața ne schimbă,
Ne strânge-n tăceri și-n amintiri ne plimbă.
Sub fulgi, nevăzută, rămâne ascunsă,
Speranța ce arde, de frig nepătrunsă.

E-un dans prin iarnă, absolut,
Un salt ce nu mai vrea sfârșit,
Cât timp mai ard, sunt început,
Nu cel ajuns, ci drumul viu trăit.

…cât timp mai ard.