Gala din 2018 a emisiunii "Magazin folcloric" de la Trinitas TV, m-a adus in fata publicului de la Palatul National al copiilor din Bucuresti, pentru prima oara ciobanita. Am ales sa cant cu aceasta ocazie un cantec celebru din repertoriul doamnei muntilor, nimeni alta decat indragita Lucretia Ciobanu si deasemeni am ales sa port unul din costumele de Novaci din colectia mea de costume populare. Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra "Doina Bascovului" a Casei de Cultura "Adriana Trandafir", dirijata de Catalin Iancu.
Maria-Beatrice Băndoiu: "Sunt din Gorj, frumosul ținut al marelui nostru sculptor Constantin Brâncuși, dar și al privighetoarei nepreche, așa cum era supranumită celebra Maria Lătărețu, una dintre cele mai bune voci pe care Gorjul le-a dat. Cânt de când mă știu, dar folclor în special.”Maria Beatrice Băndoiu a început studiile muzicale la 12 ani, urmând cursurile Școlii Populare de artă în paralel cu Școala generală, iar mai apoi cu Colegiul Național „Spiru Haret”, unde a absolvit secția de matematică-informatică intensiv. În 2014 a absolvit cursurile Universității Naționale de muzică din București, la secția Pedagogie muzicală, iar actualmente este studentă în anul II de master la secția Educație muzicală contemporană, a aceleiași instituții.Este cea mai tânără câștigătoare a Trofeului Festivalului Maria Lătărețu în 2008 și a premiului I la Festivalul Mamaia, tot în 2008.A realizat imprimări cu Orchestra Lăutarii, Orchestra Radio și Orchestra „Doina Gorjului”.
2005 Marele premiu la Festivalul Național de Folclor „De ispas la Năsăud”, secțiunea copii, Bistrița Năsăud. 2006 Trofeul pentru cel mai bun solist vocal la Festivalul internațional de folclor „Așa-i jocul pe la noi”, Arad;Marele Premiu la Festivalul Național de Folclor „Ponoare, Ponoare”, Mehedinți;Marele Premiu la Festivalul Național de folclor „Dor de cânt românesc”, Constanța.2007 Premiul II la Concursul „Mândre-s cântecele noastre”, București;Premiul III la Festivalul „Doină, doină, cântec dulce”, Suceava;Mențiune la Festivalul „La curțile dorului”, Timiș.2008 Premiul II la Festivalul Național de Folclor „Mariana Drăghicescu”, Timișoara;Marele Premiu la Festivalul Național de Folclor „Ion Albeșteanu”, Slobozia;Marele Premiu la Festivalul Național de Folclor „Maria Lătărețu”, Gorj;Premiul I la Festivalul cântecului și dansului Mamaia, Constanța;Marele premiu la Festivalul Național de Folclor „De ispas la Năsăud”, secțiunea adulți, Bistrița-Năsăud ;Premiul III la Festivalul de muzică francofonă „Chants, sons sur scene”, Baia Mare;Premiul I la Festivalul județean „Pe fir de baladă”, Târgu-Jiu ;Premiul I la Festivalul Național de Folclor „Elena Roizen”, Constanța;Premiul „Ștafeta de aur” la Concursul „Eu mi-SS mândră-n sat”, București.
Информация по комментариям в разработке