Dana Roba a retrăit, cu ochi în lacrimi, momentele de groază prin care a trecut atunci când soțul ei, Daniel Balaciu, a vrut să îi ia viața cu lovituri repetate de ciocan la mâini și la cap, după ce, la fiecare ceartă, o amenința că o să îi ia viața. Prezentă în emisiunea “Online Story by Cornelia Ionescu”, Dana a dezvăluit că ține minte tot ce i s-a întâmplat în clipele acelea. Inițial, a durut-o rău, dar apoi a văzut o lumină și îngerii care îmi spuneau că nu o să simtă nicio durere și așa a fost. La spital însă, când s-a trezit din comă, după nouă ore de operație, la terapie intensivă, i s-a părut că e într-un sicriu, iar medicii nu îi dădeau șanse de supraviețuire. Dana Roba consideră că Dumnezeu a scris viață în dreptul ei, fiindcă a ales să fie pocăită și să aibă credința în suflet. Durerea cea mai mare a Danei a fost totuși atunci când s-a uitat prima dată în oglindă și s-a văzut fără păr și brăzdată pe frunte sau când le-a arătat fetițelor sale, pe care le-a găsit murdare și cu papucii rupți, că este rasă în cap. Ce a mai dezvăluit Dana Roba despre traumele trăite, de ce vrea să-îl vadă pe soțul ei în boxa acuzațiilor legat, motivul pentru care acesta a vrut să își tundă fetele, câți bani i-au fost furați de soacra pe care a considerat-o mamă și cum îi este o parte a capului în aceste momente după două operații, aflați dacă urmăriți emisiunea integrală.
00:00 - Intro
02:51 “Am început să machiez din nou, Dumnezeu a fost lângă mine”
04:20 “Soacra mea m-a denigrat, eu i-am spus mamă din prima secundă în care am cunoscut-o, iar acum peste șapte ani mă face în toate felurile”
06:41 “Le-am găsit pe fetele mele murdare, aveau papuci rupți, părul murdar și m-a deranjat foarte tare”
09:14 “La fiecare ceartă mă amenința că mă omoară”
10:57 “Am foarte multe operații pe cap care încă mă dor și mă ard”
11:54 “Când m-a lovit cu ciocanul în cap am simțit o lumină și am văzut îngerii care îmi spuneau că nu am să simt nicio durere, țin minte tot, dar nu simțeam durere”
13:57 “Am stat patru ore într-o baltă de sânge, am adormit instant când el a ieșit pe ușă”
16:23 “Dumnezeu a făcut minune, medicii erau siguri că nu o să mai trăiesc”
17:16 “Când am văzut că sunt la terapie intensivă mi se părea că sunt într-un sicriu”
22:30 “Dumnezeu pe mine mă iubește, mi-a dat iar viață”
23:10 “Nu plâng niciodată în fața fetelor, dar am plâns foarte mult și la spital și acasă”
29:41 “O să fie închis în cușcă precum un câine, nu vreau să-l văd, ce să văd, un topor?”
30:14 “Soacra mea mi-a furat 20.000 de euro”
33:51 “Dumnezeu a scris viață în dreptul meu, dacă eu nu eram pocăită, nu mai eram în viață astăzi”
#WOWnews #WOWbiz #CorneliaIonescu #OnlineStory #DanaRoba
Ne puteti urmari pe:
https://www.wowbiz.ro/
https://www.kanald.ro/
Copyright © Toate drepturile rezervate
Информация по комментариям в разработке