TEATRUL (DE) AZI // ZOMIR DIMOVICI în dialog cu scenograful ADRIAN DAMIAN

Описание к видео TEATRUL (DE) AZI // ZOMIR DIMOVICI în dialog cu scenograful ADRIAN DAMIAN

Despre nevoia folosirii tehnologiei ca mijloc de expresie artistică în spectacolul de teatru contemporan, despre noi practici artistice, despre importanța spațiului scenografic în susținerea demersului regizoral, aflați în acest prim episod al podcastului TEATRUL (DE) AZI. O voce puternică, vie și extrem de riguroasă din teatrul românesc actual, scenograful ADRIAN DAMIAN este partenerul de conversație al lui directorului de imagine și producătorului ZOMIR DIMOVICI.
*
ADRIAN DAMIAN este scenograf, creator de spații scenice și instalații multimedia inovatoare cu o predilecție pentru folosirea tehnologiei ca mijloc de expresie artistică.
A semnat peste șaizeci de scenografii în teatre importante, colaborând cu regizori consacrați precum Radu Afrim, Alexandru Dabija, Răzvan Mazilu, Charles Chemin, Radu Alexandru Nica, Bobi Pricop, Peter Schnider, Roberto Bacci, Alexander Hausvater, Vlad Massaci etc.
Un loc aparte în cariera sa îl reprezintă colaborarea cu regizorul Mihai Măniuțiu alături de care a realizat peste treizeci de spectacole dintre care Viața e vis sau Iarna, nominalizate de juriul UNITER pentru cea mai bună scenografie a anului, Domnul Swedenborg vrea să viseze și Cafeneaua Pirandello – cele mai bune spectacole la Festivalul de Teatru Scurt Oradea sau Rambuku – cel mai bun spectacol al anului 2018 la Gala Premiilor UNITER.
Unul dintre cele mai importante proiecte a fost colaborarea cu faimosul regizor Robert Wilson ca scenograf asociat pentru spectacolul Rinocerii de Eugène Ionesco la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova în 2014.
A fost laureat cu multiple premii dintre care Cea mai bună Scenografie – UNITER 2016, Cea mai bună Scenografie – Asociația Criticilor de Teatru din Ungaria (2016), Cea mai bună Scenografie – Festivalul Teatrelor Maghiare – Kisvarda, Ungaria, Cel mai bun Scenograf – Uniunea Artiștilor Plastici (2015), premiul Omul Anului în Teatru – revista Cotidianul (2017) și multe altele.
Pe lângă profesia de scenograf și munca de creație scenică, Adrian Damian și-a aprofundat căutarea artistică printr-o activitate academică, fiind cercetător în cadrul Laboratorului de Decor Virtual și Realitate Augumentată din cadrul Centrului Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic(2017-2020), UNATC București și student doctorand al Universității de Artă din Târgu Mureș unde a fost și profesor asociat timp de un an (2014-2015).
A susținut multiple conferințe și workshop-uri cum ar fi Practici artistice derivate din noile tehnologii în Conferința Internațională de Artă și Tehnololgie în Cultura Contemporană, organizator CINETic, București(2018) sau De la kothornos la new media? Teatrul secolului XXI, Palatul Șuțu (2017) sau Stage Design Works, Robert Wilson International Summer Program, Watermill, New York (2017).
Întreaga sa activitate fie că e vorba de teatru, operă, musical sau instalații multimedia se remarcă prin modul organic în care integrează tehnologia pentru a revela valențe nebănuite ale spațiului scenic și pentru a descoperi noi mijloace de expresie artistică. (https://ro.adrian-damian.com/)

Комментарии

Информация по комментариям в разработке