Mariana Draghicescu Ramai satule cu bine, sus , sus ,sus la furca Cernei ,padure soro padure...

Mariana Draghicescu...
s-a nascut la Bogaltin,ce se situează în estul judeţului Caraş-Severin, în comuna Cornereva, comună de care aparţin un număr foarte mare de sate, in 18 septembrie 1952, unde a copilarit si a facut 4 clase, apoi la Herculane, unde a terminat 8 clase, asta pentru ca tatal ei era cu serviciul acolo, ca magazioner la o cantina. A terminat cele 8 clase, si-a inceput sa cante, mai intai la sarbatorile scolare, mai apoi la "1 mai", "23 august" si asa mai departe unde de fapt si-a cunoscut succesul.
Bogaltinul este un sat foarte vechi, însă documentele îi atestă existenţa în Evul Mediu, mai precis la 1452, atunci când era proprietatea Ecaterinei Modlina. De-a lungul timpului a purtat mai multe nume: Bogelti, Bogoldin, Pogoldin, Bagholthyn, Bagulthia, Bugletin sau Bogoltin. După cucerirea austriacă a Banatului otoman, Bogâltinul a fost încorporat regimentului grăniceresc român, aparţinând de compania Cornea. Biserica a fost construită în 1867. A cunoscut o perioadă de maximă înflorire în perioada de până la unirea Banatului cu România. După cel de-Al Doilea Război Mondial decăderea Bogâltinului a fost dramatică: de la 1.856 de locuitori cât avea în 1910, a ajuns să aibă doar 225 în 2002.
Primele cantece populare le-a invatat in sat, de la parintii ei, care la randul lor cantau, doine (mama) cand mergea cu vitele la camp.
Mariana era un copil cuminte si linistit, care deseori mergea la bunica ei din partea mamei, Petruta Raduta, care "o baga mai mult in seama" si careia ii spunea"muica" . Bunicul le canta la fluier, mai in toata seara, Icoana, sora Marianei fiind mai mare o invata la joc pe Mariana care era mai mica, mai apoi a inceput sa cante, acompaniata de bunic, cu fluierul sau, chiar pe genunchii lui, pe la 4-5 ani.
A inceput cu melodiile Mariei Tanase si-ale Mariei Lataretu, unde cel mai de seama "profesor" i-a fost bunicul pe care mai tot timpul il intreba daca e bine.
Jocurile copilariei au fost frumoase, mergea cu mieii pe camp, adunau flori pe care le impleteau in frumoase coronite, apoi mergeau la ciresi, "a fost frumos", isi aduce aminte sora Marianei, Icoana. Fratele, mezinul familiei, Pavaluta s-a stins la numai 10 ani, intr-un accident, lovit de o piatra in cap sau o fi cazut pe undeva, numai Dumnezeu stie..... Mariana l-a plans foarte mult, probabil de unde si doina "De-as avea si eu un frate".
Primele clase le-a facut la Prisacina, cam la un kilometru de casa un catun mai mic din Bogaltin, unde mergea cu ghiozdanul in spate, alaturi de ceilalti copii din sat. Primul invatator i-a fost Alexa din Plugova, care era foarte multumit de ea, avand numai note de 8, 9 si 10.
Prima aparitie pe o "scena" a fost in Prisacina la varsta de 8 ani, la o serbare a scolii, in anul 1960, "zi-i bade cu fluera........ sa ma invart roata sa se faca fusta roata" unde a fost foarte aplaudata, isi aduce aminte mama ei..... La fiecare sarbatoare, Mariana, alaturi de sora ei isi faceau costume frumoase si mergeau impreuna in sat, "o copilarie frumoasa" , isi aduce aminte Icoana, sora mai mare a Marianei, care si ea a cantat, mai ales doine, dar cand s-a mutat la Herculane, s-a oprit. Catrintele Marianei erau facute de Icoana, si de bunica din partea mamei.
La Herculane a stat cu tatal ei si cu o sora de-a lui, Ana, care a avut grija de ea si care i-a fost si moasa. Acolo a inceput sa cante prin 1964, pentru ca venise cu un an mai devreme, n-a apucat sa-si termine liceul pentru ca a fost chemata la Bucuresti, apoi la Timisoara, unde a cantat la restaurantul "Cina", acolo cuniscandu-l pe Sandu, cu care mai apoi s-a si casatorit. Pe vremea cat era la "Doina Banatului" mergea mai des pe-acasa cu ocazia diferitelor spectacole.
Dupa casatorie s-a zbatut si tot a reusit sa mearga la "Doina Banatului" la Caransebes, dupa care s-a mutat la Ansamblul "Banatul" din Timisoara.
S-a casatorit in luna lui aprilie 1974, iar exact dupa cununie la 23 de ani a fost si moartea ei, tot in aprilie....
Ea singura isi compunea cantecele, cantandu-le mai apoi la rugile de prin Bogaltin, care nu erau rugi, fara Mariana, isi aduc aminte putinii care au mai ramas in sat. Ultima ei ruga a fost inainte de 1990, alaturi de cei de la Ansamblul "Doina Timisului" Si-acum se mai tine ruga, dar "nu mai este si nici nu va mai fii ca atunci, cand Mariana era printre noi", spun cu nostalgie oamenii din sat, "petrecerea si distractia era tinuta in frau de nimeni alta decat Mariana...