6 zile in munti (partea 3). Calimani. Ceata, vant, furtuna si multe frumuseti montane salbatice

Ultimele trei zile ale drumetiei noastre le-am petrecut in Muntii Calimani. Natura, frumoasa si imprevizibila, ne-a surprins cu ceata, vant, furtuna, dar si cu vai spectaculoase, peisaje pastorale, flori de altitudine, stanci avand forme geometrice, fluturi care isi etalau aripile in fata noastra de parca erau la o prezentare de moda, o mare de jnepeni si salbaticie cat vezi cu ochii.
Ne-am inceput urcarea din Satul Gura Haitii, pe marcaj cruce rosie, pe langa apa Tarnitei. Valea cu acelasi nume mi-a placut in mod deosebit datorita amplitudinii sale si a privelistii inierbate. Am intersectat apoi un indicator spre Varful Ratitis, si am continuat urcarea pe marcaj punct rosu, mergand pe o carare care avea de-o parte si de alta "pereti" de jnepeni. Am privit din departare fosta cariera de sulf care a chelit complet muntele in zona respectiva, lasand in urma un oarecare peisaj interesant.
Inca din Saua Negoiu, priveam neputinciosi cum norii se aduna deasupra noastra si se innegresc din ce in ce mai mult. Am mers inainte sperand la ce-i mai bine insa, cand am ajuns in apropiere de Saua Nicovala, cerul a inceput sa se aprinda si sa tasneasca in toate directiile. Am adapostit camera si mi-am pus hainele de ploaie. Din cer cadea grindina. Imi e destul de teama de acest fenomen imprevizibil deoarece mi-a fost dat sa trec prin situatii in care din cer picau "corcoduse" si "castane". Sub imperiul emotiilor intense si al oboselii acumulate, nu am mai dorit sa filmez. Nu ma intrebati de ce, dar aveam impresia ca din tot ceea ce filmasem pana atunci nu o sa iasa nimic bun si ca am muncit degeaba. Aveam nevoie de o pauza si de un somn odihnitor. Am luat acea pauza pana a doua zi cand am simtit ca mi-am mai revenit si mi-am propus sa fac un ultim efort, sa filmez macar din cand in cand cate ceva. Am incercat sa nu mai pun presiune pe mine, mi-am zis ca ce o iesi, o iesi si ca tot e mai bine sa filmez povestea turei noastre, decat sa nu o fac. Stiu ca unii dintre voi o vor aprecia chiar foarte mult.
Ne-am trezit devreme si am pornit, pe banda rosie, spre Varful Pietrosu-Calimani (2100 m), cel mai inalt varf al excursiei noastre. Pe aceasta urcare m-au impresionat bolovanii care erau parca taiati la dunga cu rigla, unii avand forme geometrice. Vantul ne-a insotit pe tot parcursul urcarii, leganand natura si fugarind norii.
Am continuat tot pe banda rosie pana in Poiana Terha. Cand am ajuns la Refugiul Curmatura Tihului, am facut o pauza si priveam cerul. Data fiind experienta cu furtuna prin care am trecut in ziua precedenta, nu stiam ce decizie sa luam: daca sa continuam cu riscul de a pati acelasi lucru sau sa ramanem in zona refugiului iar a doua zi sa avem de parcurs foarte multi kilometri. Aceasta tema a fost dezbatuta indelung timp in care norii se jucau cu mintile noastre, la un moment dat chiar am auzit cateva tunete. Pana la urma, dupa vreo doua ore, am hotarat sa mergem mai departe deoarece nu se intampla nimic concret, nici furtuna nu venea, nici cerul nu se insenina.
Am urcat pana in Saua Bistricior, de unde ar fi trebuit sa avem o priveliste superba asupra Lacului Colobita. Din pacate tot norii ne-au dat de furca, acoperind mare parte din peisaj. Pe de alta parte era interesant sa ii privesc cum ii mana vantul la nivenul crestei.
De pe Varful Struniorul (1963 m), am coborat printr-un peisaj extraordinar de salbatic si frumos, pana cand am ajuns la o mare de jnepeni unde am gresit traseul, ajungand sa "inotam" printre crengile acestor conifere flexibile. Uneori aveam senzatia ca pasesc pe niste trambuline care ma dezechilibreaza dintr-o parte in alta. A fost ceva distractiv ce ne-a distras atentia de la drumul lung pe care inca il mai aveam de strabatut.
In Saua Terha am ajuns la apusul soarelui, destul de obositi. Am privit indelung culorile in care asfintitul a luminat acele plaiuri pastorale linistite. Ma simteam ca in Rai. Am facut un ceai cald, am mancat ce mai aveam prin rucsac si am adormit bustean.
De dimineata, dupa o cafeluta la primus, am pornit din nou la drum, spre Localitatea Piatra Fantanele. Mai aveam de parcurs doar 15 km. Am ajuns in jurul orei pranzului. Am intrat intr-un restaurant si ne-am bucurat ca niste copiii la vederea atator bunatati in meniu. Am reusit sa mancan in sfarsit pe saturate. Excusia noastra a continuat cu doua zile de relaxare in care am vizitat manastirile din zona si ne-am intors spre casa.

Daca nu ati vazut primele doua parti ale filmului, le gasiti aici:
Prima parte:    • 6 zile pe munti (partea 1). Rarau si ...  
A doua parte:    • 6 zile pe munti (partea 2). Bistritei...  

O zi minunata si vreme buna pe munti!