LUCRĂRILE LA CENTURĂ, RELUATE

Описание к видео LUCRĂRILE LA CENTURĂ, RELUATE

După aproape patru ani de pauză, au fost reluate lucrările pe șantierul centurii municipiului Târgu Jiu. Acestea au început în 2014 și ar fi trebuit să fie gata doi ani mai târziu, dar constructorul a abandonat șantierul din cauza unor blocaje întâlnite în teren și apoi în instanță. Autoritățile dau asigurări că noul termen de finalizare, toamna anului viitor, va fi respectat.
 
Utilajele au reapărut pe șantierul variantei de ocolire a municipiului Târgu Jiu după aproape patru ani când nu s-a lucrat deloc. Mulți localnici afectați de lucrări se plâng că încă nu au fost despăgubiți și urmează să le fie demolate locuințele.
 
Deși ritmul lucrărilor nu este unul alert, autoritățile locale și cei de la Drumurile Naționale dau asigurări că nu vor mai fi întârzieri. Centura va fi gata în toamna anului viitor.
 
Vestea bună este că nu mai sunt nici procese în instanță. Unele procese deschise anii trecuți au dus la adevărate blocaje în șantier, iar continuarea lucrărilor a devenit imposibilă.
 
Centura va avea o lungime de aproximativ 20 de kilometri. Valoarea contractului este de peste 200 de milioane de lei, 70% din această sumă provin de la Uniunea Europeană.
 

Комментарии

Информация по комментариям в разработке