MĂNĂSTIREA CETATE BRADU (TISĂU)

Описание к видео MĂNĂSTIREA CETATE BRADU (TISĂU)

Manastirea cetate Bradu

Este o apariție spectaculoasă pentru partea asta de țară, cu ziduri groase și înalte, și turnuri robuste pe colțuri. Aici au fost filmate scene din mult premiatul Aferim.

În toamna lui 2023, soarta ansamblului istoric Bradu, până de curând abandonat, a fost resetată. Porțile au fost descuiate, s-a făcut curățenie generală, cele câteva morminte și cripte din incintă au fost strămutate în cimitirul de peste drum, iar în biserică se țin din nou slujbe. Un călugăr binevoitor vă prezintă locul și vă răspunde la curiozități. Urmează o restaurare de amploare.

Până la deschiderea șantierului putem admira întregul complex, format din zidul de incintă masiv și impunător, Casa Domnească – construită la sfârșitul secolului al XVII – lea, ruinele chiliilor și spațiilor de locuit, turnurile de colț și biserica Sfântul Dumitru – ridicată la 1634, devenită cea mai dizgrațioasă biserică din zonă după refacerea neinspirată a turlei.

Manastirea cetate Bradu a fost construită de familia Bădeanu Mihălcescu Cândescu și refăcută de Doamna Neaga, soția domnitorului Mihnea Turcitul, motiv pentru care mai este cunoscută și ca Mănăstirea Doamnei Neaga.

În 1640 – 1641, Radu Cândescu o înconjoară cu ziduri de cetate. De la Bradu a plecat Mihai Viteazu pe Valea Buzăului, câștigând ulterior bătălia de la Șelimbăr și realizând unirea Țării Românești cu Transilvania și apoi cu Moldova. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a locuit și el aici împreună cu familia în mai multe rânduri, pe la 1703, 1708 și 1711, când era căutat de turci.

Din porunca lui, pe latura de vest a incintei fortificate s-a construit Casa Domnească. În timpul Revoluției de la 1821, cetatea a fost folosită ca refugiu și de către boierii din zonă, fiind în repetate rânduri atacată de către eteriști. N-a putut fi niciodată cucerită. Între anii 1872 și 1905, în chiliile mănăstirii a funcționat o școală de patru ani ce deservea întreaga populație din zonă. Biserica din interiorul cetății a fost folosită până de curând ca biserică parohială de credincioșii satului Haleș.

Ultimele porți masive ale cetății, recent restaurate, care datează dinainte de 1821 și păstrează în plăcile blindajului de metal proiectile de plumb trase de eteriști, pot fi văzute astăzi la Muzeul Județean Buzău. Manastirea cetate Bradu este trecută pe lista monumentelor istorice și a făcut obiectul multor cercetări arheologice. Urmele săpăturilor din situri se cunosc și astăzi.

Комментарии

Информация по комментариям в разработке