Zapezi insangerate - Jack London

Pe sub perdeaua cortului se strecură un cap de câine-lup, cu părul înţepenit de chiciură şi cu ochii iscoditori.

— Marş la culcare, Siwash! La culcare, jigodie! izbucniră într-un glas cei din înăuntru.

Bettles aruncă în el o farfurie de cositor şi câinele o tuli, cât ai clipi. Louis Savoy strânse perdeaua la loc, răsturnă cu piciorul un ceaun de tuci, fixă bine sub ceaun partea de jos a pânzei de cort şi pe urmă se duse să-şi încălzească mâinile la foc.

Afară era un ger năprasnic. Încă cu patruzeci şi opt de ore înainte, frigul de şaizeci de grade sub zero făcuse să crape termometrul cu alcool şi de atunci se întărea mereu şi nici n-avea de gând să se moaie cât de cât.

Pe asemenea vreme, e proastă afacere, să te depărtezi de lângă sobă, afară numai dacă vreo soartă câinoasă te-ar forţa să mai tragi o porţie de frig peste acel ce oricum eşti silit să-l înghiţi. Se găsesc unii care mai fac nesocotinţa asta şi se aleg mai totdeauna cu plămânii răciţi. Numaidecât îi loveşte o tuse seacă şi nu le mai dă răgaz, înteţindu-se mai cu samă, de câte ori prăjesc slănina.

Şi astfel mai târziu în primăvară sau vară, tovarăşii trebuie să dezgheţe noroiul pe un petec de loc ca să scurme vreo groapă; înfundă în ea cadavrul unui om, îl acoperă cu muşchi şi-l părăsesc acolo, încredinţaţi că frigul îl va păstra astfel neatins până la ziua judecăţii din urmă…

Dar dacă afară frigul era aşa de mare, nici în cort nu te topeai de căldură. Soba de toţi îndrăgită era singurul lucru de-acolo căruia i s-ar fi putut da numele de mobilă. Pe locul curăţit de zăpadă, din mijlocul cortului era întins un culcuş de ramuri de brad, acoperit ca velinţe de blănuri. Încolo tot locul în jurul culcuşului – pământ şi omăt nemestecate în picioare – era plin de vase de bucătărie şi cu alte diferite lucruri de care e nevoie într-un lagăr, sub cercul arctic.

Cu tot focul care duduia în soba înroşită, se putea vedea la trei paşi de ea, un bolovan de gheaţa cu colţurile şi faţa atât de lucioase, c-ai fi zis că era extras acu-acu din fundul Creekului. Presiunea frigului de-afară silea aerul cald din înăuntru să se ridice în sus. Deasupra sobei, în dreptul pe unde ieşea burlanul din cort, pânza făcea un cerc mic uscat de căldură, de-acolo cercul se lăţea tot mai umed şi mustos, iar restul cortului, laturile erau acoperite de un strat cât jumătatea degetului de ţurţuri de gheaţa albi şi tari.

— Au, au!

Un om tânăr, bărbos, cu faţa galbenă şi obosită, care dormea sub blănuri, gemea în somn de durere. Pe jumătate dezvelit tremura şi s-arunca parcă ar fi dormit pe ghimpi.

— Întoarceţi-l! răcni Bettles. L-au apucat cârceii! Şi într-un suflet vreo şase camarazi îl întoarseră şi începură a-l freca şi a-l frământa fără milă.

— S-o ia dracul toată explorarea pe pistă! mormăi el între dinţi şi aruncându-şi învelitoarea se ridică în sus. M-am trudit la drum, trei anotimpuri şi m-am deprins cu toate nevoile ca să cad doborât ca orice trecător pe acest pământ uitat de Dumnezeu şi ca să mă văd la urmă că nu sunt decât un molâu, un om lipsit de cele mai simple însuşiri bărbăteşti.

Şi încovoiat de mijloc se târî până la sobă şi-şi răsuci o ţigară.

— O! Nu mă bocesc. O să-nghit hapul până la urmă! Dar vă mărturisesc că roşesc de mine însumi. Să mă văd, pentr-un fleac de treizeci de mile nenorocite, tot atât de zdrobit, de ţeapăn şi de bolnav ca un pipernicit băutor de ceai, după cinci mile de drum de ţară! Ptiu! Mi-e greaţă! Aveţi careva un chibrit?

Bettles îi dete un băţ de chibrit şi-i zise cu ton ocrotitor.

— Îţi faci prea mult venin, băiete. Mai ţineţi inimă pentru la dezgheţ. Te simţi cam descurajat? Ah! Parcă mă văd pe mine, cum am pornit-o întâi pe pistă! Zici că eşti înţepenit? Asta-i fleac. Eu am avut momente când dacă m-aplecam să sorb apă din vreo groapă, mi-ar fi trebuit zece minute să mă pot ridica, aşa îmi trosneau şi mă dureau încheieturile. Iar când e vorba de cârcei, mă răsuceau în aşa chip, că le-ar fi trebuit tovarăşilor de lagăr, o jumătate de zi ca să-mi dezmorţească mâinile şi picioarele. Pentr-un bobocel ca tine, te afli încă destul de bine şi nici nu poţi să judeci altfel decât judeci. Dar ia să vezi numai de aci într-un an, cum o să ne faci pe noi, moşii babei, să ne prăpădim picioarele la drum, după placul tău. Şi poţi să zici încă bogdaproste, că nu s-a încuibat în tine vâna de osânză, care a trimes în sânul lui Avram pe mulţi voinici, înainte de vreme.

— Cum, vâna de osânză?

— Da vine odată cu îmbuibarea.

— Omul prea bine nutrit nu e cel mai bun la drum.

— Numai asta n-am auzit-o până acum.