Ultimii nomazi

http://www.viata-libera.ro/societate/...

În mijloc, ieșind ca un mâner de carne din clopotul colorat al fustelor, o femeie cu dinți de aur învârte cu un linguroi de tablă într-un tuci uriaș cu fasole. Mai mestecă, mai pune pe foc. Îndestulat cu vreascuri, godinul grohăie mulțumit ca o scroafă scărpinată sub gușă. Lângă el, te coci; doi pași mai încolo, tremuri de frig. Dacă femeia n-ar pune continuu pe foc, în câteva minute s-ar face frig ca afară. Mai puțin de un milimetru de rafie, spartă pe alocuri, stă între dogoarea godinului și vântul iernatic, neobișnuit pentru începutul lui aprilie.
În jurul godinului, inima de tablă a cortului, se joacă niște copii. Sunt mulți și mărunței, și cu toate culorile pe dânșii, parcă a zvârlit cineva pe jos un pumn de pufarine. Aleargă, țipă, își dau în cap cu un bidon de plastic, cu un făraș, cu bețe. Nicio jucărie nu se zărește nicăieri. Fiecare este jucăria celuilalt.