Скачать или смотреть Biserica Sfântul Arhanghel Mihail Gurasada

Satul Gurasada, menționat documentar, ca „terra Zad”, în anul 1292, este locul de naștere al cunoscutului istoric Silviu Dragomir. La marginea localității se află biserica „Sfântul Arhanghel Mihail”, una dintre cele mai vechi și mai valoroase ctitorii ortodoxe românești, inclusă, de peste un secol, pe lista monumentelor istorice transilvănene. Cercetările arheologice întreprinse în anii 1977 și 1984 au sugerat faptul că aspectul actual al lăcașului de cult este rezultatul a cel puțin patru etape constructive distincte. Astfel, în faza originară, corespunzătoare secolelor X – XI, s-ar fi ridicat un edificiu cvadrilob, alungit pe direcția est-vest, cu absidele laterale semicirculare, boltite prin semicalote. Acest nucleu, luminat de patru ferestre, este supraînălțat printr-un turn central în formă de tambur prismatic. Intrarea inițială fusese proiectată pe latura de vest. Ca materiale de construcție s-au folosit piatra de râu și piatra brută de carieră, legate cu mortar de var brun-roșcat.
Etapei a doua, desfășurată în jurul anului 1300, i-ar aparține adosarea unui pronaos rectangular la vest și a unui proscomidiar pe latura nordică a absidei altarului. A treia fază, corespunzătoare secolului al XIV-lea, ar consta din compartimentarea pronaosului prin bolți sprijinite pe stâlpi, într-o manieră specifică arhitecturii romanice. Ultima etapă, datată în anul 1765, a fost asociată cu sacrificarea părții apusene a spațiului central al pronaosului prin ridicarea unei clopotnițe masive, cu foișor deschis și fleșă zveltă. Accesul la interior se face printr-o încăpere scundă, adosată laturii nordice a lăcașului în 1820[2].
Conținutul și cronologia celor patru faze de construcție ale bisericii din Gurasada, un monument încadrat în sfera arhitecturii romanice, singular ca formă în spațiul hunedorean, dar și în zonele învecinate, sunt contestate de cercetătoarea Eugenia Greceanu, în viziunea căreia nucleul originar era prevăzut, încă de la început, cu un vestibul dreptunghiular vestic, încadrat de două capele mortuare, destinate mormintelor ctitorilor.
Controverse au suscitat și identitatea ctitorilor și destinația inițială a bisericii. O primă ipoteză susține că edificiul ecleziastic ar fi fost ridicat la sfârșitul secolului al XIII-lea de membrii familiei nobiliare maghiare Illyei din neamul Ákos (familie care în 1292 a primit permisunea regelui pentru a aduce primii coloniști valahi pe mosia lui); varianta ca stăpânii catolici să fi ridicat o biserică de zid, destinată supușilor iobagi de altă ”religie”, poate susținută. Mai ales datorită faptului că această biserică inițial era identică cu Capela Isus din Odorheiu Secuiesc sau cu capela Sf. Treime din Haraszt (zona Kassa, astăzi in Slovacia).
Potrivit altor opinii mai nuanțate, lăcașul, cu rol de capelă de curte de rit latin, ar fi fost cedat ortodocșilor fie în conjunctura post-florentină a celei de-a doua jumătăți a secolului al XV-lea, fie în contextul transferului domeniului feudal, dimpreună cu lăcașul de cult, către un stăpân, de confesiune răsăriteană. Dacă se ia în calcul vechimea propusă de arheologi, considerăm că actul ctitoricesc a precedat cu mult tradiția domeniului Gurasada către feudalii maghiari din Ilia. Ca atare, construcția bisericii trebuie atribuită unor cneji locali, rămași anonimi, iar nu seniorilor catolici sau vreunui domnitor sau boier pribeag de la sudul Carpaților, cum presupunea, pe baza unei lespezi funerare din 1618, descoperită în anul 1905 sub pavimentul edificiului, istoricul Nicolae Iorga. Spre aceeași concluzie conduce și o tradiție locală, potrivit căreia, în secolele XV-XVIII, în localitate ar fi existat si o bisericuță din lemn, iobăgească, ridicată în apropierea celeilalte ctitorii ”nemeșești”. #HDEdyFotograf #Full #HD #4k
#YouTube