Secession Vulturul Negru

Dacă, printr-o minune, cineva s-ar teleporta, să spunem, exact în mijlocul oraşului unde ne găsim astăzi, ar putea crede lesne că se află undeva în străinătate, într-una din ţările acelea către care tragem cu ochiul cu invidie, noi, românii. Să fie de vină clădirile renovate în proporţie covârşitoare? Sau oamenii? Sau atmosfera de civilizaţie pe care o respiră locul ăsta la fiecare pas? Realitatea este că ne aflăm în România, într-o bucăţică din România aceea la care visăm. Astăzi călătorim pe “Drumuri aproape” la Oradea.

Oraşul de pe malurile Crişurilor are o istorie considerabilă în spate, 1000 de ani nu înseamnă deloc puţin… Dar ceea ce atrage atenţia de la prima vedere este faptul că Oradea se hrăneşte din istoria sa, proiectând-o în viitor. Despre viitor şi despre trecut povestim cu Ramona Novicov, profesor de Istoria Artei şi gazda noastră de astăzi.
Vulturul Negru domină şi azi, ca şi-n alte vremuri, întreaga piaţă, dar mai sunt şi alte palate impunătoare care iţi captează privirea. Stiluri diferite, în funcţie de preferinţele proprietarilor şi mai ales de linia pe care o urmau arhitecţii, totul adunat într-un mélange eclectic. Oradea, povesteşte ghidul nostru, era ancorată perfect în realitatea europeană, iar ceea ce se întampla la Viena sau Budapesta, se întampla, concomitent şi la Oradea. Evident, arhitectura nu reprezenta o excepţie, dimpotrivă…
Cu o moştenire culturală de excepţie, Oradea trăieşte astăzi experienţa de a fi un pol turistic în plină expansiune, ăi asta nu numai datorită faptului că face parte din reţeaua oraşelor Art Noveau din Europa, fiind supranumită capitala art-noveau a României, dar mai ales pentru că orădenii au înţeles că o moştenire e lipsită de valoare dacă nu este pusă în valoare. Bisericile oraşului nu au fost nici ele private de atenţie: Biserica cu Lună, adică biserica ortodoxă, Biserica Sfântul Ladislau, biserica catolică ce poartă numele întemeietorului cetăţii Oradiei, şi biserica greco-catolică.
Ne întoarcem apoi în Piaţa Unirii, punctul de plecare al traseului nostru. De aici avem, evident, o altă perpectivă asupra locului, iar doamna Novicov atrage atenţia asupra unui punct din zona centrală, o piaţetă în piaţă.
La pas prin Oradea găseşti atâtea locuri în care să te opreşti, atâtea poveşti aşteaptă să fie rostite, încât, e limpede, suntem departe de finalul plimbării noastre. Facem doar o pauză, aşa, cât să ne tragem sufletul, înainte de a trece Crişul. Ne vedem în curând, tot la Oradea!