“Stâlpii Tainiţei – stânci colosale ce se ridicã în formã de coloane în mijlocul pãdurii Tainiţa. Sunt inaccesibile atât omului cât şi animalelor, din aceastã cauzã neştiind ce este între ele, s-au nãscut o mulţime de legende relative la dânsele.” Basil Iorgulescu
Plecând cu aceste date in minte si cu altele din cartile si articolele citite (nu prea multe informatii relevante, ce-i drept), mergem sã cãutãm Cascada Tainiţa, cã de Stâlpii Tainiţei şi Colţii Tainitei nu ne atingem, atâta vreme cât sunt atât de mult discutaţi: ba cã localizarea unei formaţiuni este confundatã cu cealaltã, ba cã unii ghizi locali duc în eroare turiştii etc etc etc. Aşadar pornim spre ce ştim, sau spre ce avem cât de cât o localizare.
Cã Munţii Buzãului sunt plini de mistere, probabil ştiţi deja. Cândva, pãdurea Tainiţa era o zonã unde oamenii se retrãgeau din faţa cotropitorilor, tocmai datoritã poziţiei şi a formaţiunilor stâncoase care definesc arealul. S-a vorbit şi despre tuneluri subterane care ascund peşteri neştiute de nimeni, sau aflate întâmplãtor, în joacã, de cãtre copii, acum mulţi, mulţi ani, perimetru care a fost, mai apoi îngrãdit. Padurea Tainiţa a fost întotdeauna greu de strãbãtut, probabil de aici şi numele.
Aşadar, lãsãm maşina în satul Ivãneţu, judeţul Buzãu. Pânã acolo strãbatem binecunoscutul drum(deloc plãcut), prin Bozioru şi Brãeşti, care pare sã nu se mai termine, mai ales acum, când e noroi şi gropile mai adânci ca niciodatã. Dupã mai bine de douã ore şi doar 60 km ajungem la destinaţie la ora 11:45 şi plecãm la drum, cãtre Brãtileşti, pe poteci, peste dealuri, pentru ca, mai apoi sã ajungem pe drumul forestier care leagã localitaţile Plaiu Nucului de Nemertea , spre Gura Teghii, un drum accesibil doar autoturismelor 4x4. De altfel, parcurs pe jos, pare, la un moment dat monoton, mai ales dacã îl faci dus-întors.(se fac astfel în jur de 15km de forestier). Dar, grãbim pasul, in speranţa cã reuşim sã urcãm la întoarcere şi pe vârful Ivãneţu. Zãpada este mai mare decât ne aşteptam pentru final de martie, pe alocuri. In jur de ora 15:00, ajungem la o rãspântie şi zãrim un indicator: Aha! Este un drum de maşinã (tot de 4x4) care duce spre Lacul Hânsaru. Intr-acolo pornim, dar nu pentru mult timp, pentru cã noi trebuie sã gãsim cascada Tainiţa. Tot ne uitãm dupã o cãdere de apã impresionantã, dar nu o vedem pe nicãieri. Zãrim stânca unde ar trebui sã se ascundã cascada şi încercãm sã ciulim urechile (întrebând, anterior, câtiva localnici care erau cu ATV-urile şi care nu au stiut sa ne îndrume – asta e partea cea mai frumoasã: când întrebi localnicii şi nu ştiu ce au prin zonã…)Gãsim, în cele din urmã ceea ce pare a fi cascada, coborârea este anevoioasã, dar reuşim, cât de cât sã coborâm, însã, dacã aş fi trecut întâmplãtor pe acolo, nu i-as fi spus în niciun caz “cascadã”. Intr-adevãr, zona este încarcatã de mister – localizarea, stâncile imense, modul în care acestea par a fi sculptate sub forma unor poliţe, pinii care par a proteja zona de ochii curioşilor. Dupã câteva poze, plecãm pentru cã era aproape ora 16:00 şi încercãm sã ajungem pe luminã mãcar la cealaltã cascadã din planul nostru, pentru cã pe vârful Ivãneţu nu s-a mai putut. În jur de ora 18:00 ajungem înapoi în Plaiu Nucului şi coborâm pe forestierul care face legãtura cu satul Goideşti, pentru ca, mai apoi sã ajungem în punctul în care am lãsat maşina. Aceasta este o scurtãtura folositã des de localnicii dintre cele douã sate. La mijlocul drumului, îndatã ce zãrim nişte stânci uriaşe şi un pârãu, acolo este cascada Sãritoarea. Este a doua oarã când ajungem la ea şi de data aceasta am avut noroc sã o gãsim cu apã. Ea poate fi privitã doar de sus în jos, dar ne vom întoarce sã gãsim o modalitate sã coborâm la baza ei.
Încheiem ziua dupa mai bine de 25km şi peste 850m elevaţie(şi baterie zero, de la frigul care se lãsase
Ne puteti urmari si pe:
www.facebook.coom/2drumeti
www.instagram.com/calatoriprinromania
Информация по комментариям в разработке