IPS Părinte Andrei cântă alături de credincioși la Nicula priceasna „O, Măicuță Sfântă!”

Описание к видео IPS Părinte Andrei cântă alături de credincioși la Nicula priceasna „O, Măicuță Sfântă!”

IPS Părinte Andrei cântă alături de credincioși la Nicula priceasna „O, Măicuță Sfântă!”

„Mulți dintre frățiile voastre, de ani de zile veniți aici, la Maica Domnului de la Nicula și, în lumea în care trăim ne dăm seama, ne-a spus Înalt Preasfințitul Iosif, cât de importantă e prezența mamei. Mamele noastre au avut grijă să ne crească cu frică de Dumnezeu. Unele sunt pe pământ, altele s-au mutat, dar prezența lor, misiunea lor, nu poate fi înlocuită de nimeni și de nimic. Dacă am venit la mănăstire, am venit să ne mângâiem sufletul și să cântăm și să ne rugăm și să ne închinăm icoanei Maicii Domnului. Și pe mine, ca și pe dumneavoastră, ne interesează ce va fi cu neamul nostru în viitor, cui predăm steagul credinței. Sperăm, totuși, că preocupările duhovnicești vor merge înainte, gândindu-mă numai la numărul mare al celor care sunteți aici, la hramul mănăstirii Maicii Domnului de la Nicula”,a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

La final, împreună cu miile de credincioși, Înaltpreasfinția Sa a cântat priceasna „O, Măicuță Sfântă!”

Комментарии

Информация по комментариям в разработке