Jandarmeriada. Senator USR: PSD-ul îşi bate joc de populaţie

Описание к видео Jandarmeriada. Senator USR: PSD-ul îşi bate joc de populaţie

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului nu s-a putut întruni, luni, deşi la audieri se prezentase prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, persoana care a aprobat intervenţia în forţă a Jandarmeriei în Piaţa Victoriei în data de 10 august. Motivul? N-a fost cvorum, social-democraţii absentând.

"Astăzi, PSD-ul a demonstrat încă o dată că îşi bate joc de populaţie, că puţin îi interesează ce s-a întâmplat în 10 august, tratează cu o lipsă de respect totală populaţia acestei ţări, dreptul oamenilor de a protesta. Eu sper ca la şedinţa de marţi să fie prezenţi la comisia de apărare, deşi ameninţări au fost că nu vor fi prezenţi dacă vom chema persoane din interiorul Ministerului de Interne sau al Jandarmeriei, noi îi vom chema în continuare aici (...) Sunt zvonuri că nu vor veni dacă chemăm pe dna ministru... Eu sper ca senatorii PSD să dea dovadă de maturitate", a declarat în acest context senatorul USR Nicu Fălcoi.

La rândul său, liberalul Ion Marcel Vela a atras atenţia că, deşi senatorii au cerut vestitul raport întocmit de MAI post evenimentele din 10 august, acesta nu a fost primit.

Комментарии

Информация по комментариям в разработке