După tura din Muntii Vulcan de pe Valea Bistriței- apa zglobie din întâiul marți al lui prier, dorința de a ieși pe munte și în ziua următoare era la linia roșie a turometrului dopaminei. Planuri, calcule, trasee, youtube, căutări, hărți, legende și cărți. Aceasta este activitatea mea atunci când nu sunt pe munte și sunt ținut în casa de vremea rea ori lipsa de determinare sau lene mai pe românește. Prognoza era impecabila cam peste tot, nu tu pic de vânt ori nour neprietenos pe cerul întregii zile simțitor mai lunga și luminoasa. Inelet, Valea Cernei, Cheile Bedinei, sa refac Țasnei, sa ma duc prin Valcan. Dar găsesc soluția cea mai câștigătoare. La 60 de km de Târgu Jiu, nici nu conduc mult... Pades, Closani Valea mare... se afla o formațiune muntoasa asemănătoare unui dragon ori cocoșa... Piatra Craiului de Gorj. Sau Piatra Mare a Closanilor. Asta e de mine. Nu știam ce avea sa urmeze. Cât efort depui mai ales cu lipsa mea de antrenament după hibernarea prelungita de la începutul lui decembrie. Făcusem eu Piatra Iorgovanului, Soarbele, un pic pe la Platoul Vartoapele. Dar nu. Aici îți trebuie psihic de fier. 95% din traseu cu plecarea dinspre Lacul de acumulare Valea Mare îl parcurgi printr-o anosta și deloc spectaculoasa fără de frunza în aceasta perioada a anului pădure de fag. Răsplata o primești mult mult mult mai târziu cu ocazia porțiunii cu cabluri, fie cea mai ușoară fie cea abrupta. Pe creasta ai parte de un spectacol de imagine, adâncime și străbătere încât nici cu al mai visator gând nu ai fi îndrăznit sa dai asa frau liber imaginației și sa te lași cuprins de valul cel mai năvalnic al bucuriei... Retezat, Godeanu, Cernei, Valcan, Mehedinți... în straie de sărbătoare asemeni unui port popular străvechi alternând croiala albului de zapada cu primele explozii de verde ale jnepenilor și bradetului. Ba mai mult, își asortează tot acest colorit cu margele și alte bijuterii sub forma stâncilor din ce în ce mai vizibile... cât despre traseul meu... nu pot sa va spun multe. Ultima porțiune e cea mai interesanta și grea. Nu lunga. Dar faptul ca ajungi acolo după aproximativ 2 ore în care ti-ai dat la preț bun energia și entuziasmul urcușurilor întâi mai line apoi mai abrupte din pădure... te face sa resimți totul ca un bulgare de zăpadă ce se năvălește în tensiunea musculara și transpirația depusa sârguincios pana atunci. Apropo de zăpadă... exact în porțiunea cea mai grea, de dinainte de cabluri si-a găsit sa își facă de cap. Exact ultimele mostre de omăt autentic s-au încăpățânat sa se topească o data cu orânduirea zăpezii de pe creste și asemeni unui copil razgait căruia trebuie sa ii mai cumperi încă o acadea, încă o jucărie, încă ceva colorat, încă ceva în plus pentru a-l potoli, asa și aici, simțea ea zăpadă ca sigur își face damblaua dacă ma încetinește pe mine și îmi pune la îndoială chiar ajungerea la destinația finala, ca o înfrângere rușinoasă, ca un gol în minutul 90+. Asta a fost povestea zilei de ieri. Un traseu dificil, tehnic pe alocuri, subestimat de toată lumea, cu o diferență de nivel de aproximativ 900 de metri. Fie ca îl faci din Closani și cobori în Valea Mare, fie invers, fie urci și cobori tot în Valea Mare... abia după câteva ore ajuns în confortul camerei tale îți dai seama ce chestie mișto ai putut vedea... si cauți și citești mai mult de data asta după ce ai fost acolo, nu ca pana acum, înainte. Și ramai mut. Mai ales dacă ești cu o condiție fizica slaba ca a mea precum și începător în ale muntelui. Bine, eu sunt începător în toate. Știu puțin din fiecare. Le încep. Ala e cel mai mișto moment. Când înveți ceva nou când desprinzi ceva. Aprofundarea e ... plictisitoare, liniara. Am fost ... în Muntii Mehedinți, Pe Piatra Mare a Closanilor. Ma rog, aproape, ca nu e ceva distinctiv. Singur. Alături telefonic de indicațiile Salvamont Gorj. Bestial. Mai vreau. Deși ieri la țigara de întoarcere cu masina spre casa ma juram ca eu în viata mea, ca ... 🤣🤣🤣 Gorjul are de toate.
Информация по комментариям в разработке