Скачать или смотреть Misterul casei singuratice - Edgar Wallace

#audiobook #carti #cartiinromana #lecturiaudio #lecturionline #wallace #edgarwallace #misterul #teatru #teatruonline #teatruaudio #zevaco #cartiaudioromana #cartiaudio

Nu-mi fac nici un merit din ceea ce ziarele au numit misterul casei singuratice. Sunt poliţist de prea mult timp ca să nu ştiu că tipul care îşi face singur reclamă n-o nimereşte bine. Deci, dacă vă spune cineva că superintendentul Minter de la Scotland Yard încearcă să-şi facă faimă, aruncaţi-le o privire urâtă din partea mea.

  „Superintendent” îţi umple gura şi oricum nu este familiar. Nu că eu i-aş încuraja pe tinerii poliţişti să-mi spună „Sooper” în faţă. Nu zic asta niciodată. Doresc să mi se adreseze cu „sir”, dar îmi place să-i aud vorbind despre bătrânul Sooper, cu condiţia să nu folosească un anume adjectiv.

  Domnul John C. Field mi-a spus Superintendent. Până când n-a pronunţat cuvântul n-am ştiut că are atâtea silabe.

  Nimănui nu-i place să recunoască când a greşit, dar trebuie să spun că mi-am încălcat toate regulile când l-am plăcut la prima vedere. Este foarte bine să-ţi pierzi minţile după o fată când o vezi prima dată, dar nu e bine să categoriseşti un bărbat după prima impresie. Pentru că un bărbat care te impresionează de prima oară când îl întâlneşti se va da peste cap să te facă să ai o părere bună despre el. Şi bărbaţii normali nu fac asta. O fac voiajorii comerciali şi actorii, dar ei nu sunt normali.

  John C. Field era un tip pe care oricine îl putea admira. Era înalt, cu umeri laţi şi arăta bine în ciuda celor cincizeci şi ceva de ani şi a părului grizonat. Se comporta ca un gentleman, ştia să povestească frumos şi era o gazdă perfectă. Întotdeauna te servea cu ţigări de foi.

  L-am întâlnit într-un mod ciudat. Locuia într-o casă mititică pe malurile râului Linder. Cred că nu cunoaşteţi râul Linder – este un pârâu cu pretenţii de râu până când se varsă în Tamisa între Reading şi Henley, unde este pus la locul care i se cuvine şi se numeşte „Bourne”. Pe malul celălalt al pârâului este o casă, al cărei proprietar era un domn Max Voss. El a construit-o şi i-a tras electricitate de la Reading. Eu m-am dus să fac nişte investigaţii legate de această linie electrică. Pe atunci eram într-un departament special al Scotland Yard-ului şi făceam o muncă despre care poliţia ţinutului nu ştia nimic. Nu este o ilegalitate să foloseşti energia electrică, dar cam pe atunci fraţii Flack şi Johnny McGharth şi încă vreo doi, trei din marile bande de falsificatori se ocupau intens cu tiparniţe personale, deci când am auzit despre o locuinţă care folosea multă electricitate am intrat la bănuieli.