Avangarda, cu Ionuț Vulpescu - invitată, Maria Dinulescu (sezonul 3, episodul 41)

Описание к видео Avangarda, cu Ionuț Vulpescu - invitată, Maria Dinulescu (sezonul 3, episodul 41)

Chipul ei s-a suprapus cinematografiei noului val, dar e convinsă că următoarea mișcare de avangardă în artă va întârzia sau nu va mai veni niciodată; în fond, ultimul zvâc de creativitate „a fost după comunism”. Se descrie ca o persoană prietenoasă, care prețuiește totuși distanța față de ceilalți. A învățat pe propria piele ce înseamnă succesul de la vârstă fragedă și cât de repede se consumă gloria ecranului. S-a autoexilat, iubind călătoriile în jurul pământului, în diferite părți ale lumii: New York, Los Angeles, Paris, Dubai și se pregătește de Japonia. Vede societatea noastră ca fiind În derivă, apropo de numele unuia dintre filmele care au făcut-o cunoscută: Maria Dinulescu vine la microfonul podcastului Avangarda, la un dialog despre teatru, film și real estate. Veți afla ce înseamnă pentru Maria Dinulescu a-ți trăi durerea, de ce în ultimul timp, dispariția a opt persoane apropiate din viața ei a fost o lecție pe care a învățat-o cu durere despre ce înseamnă lumea noastră, care sunt deciziile care au făcut-o fericită și nostalgiile care încă o bântuie. În vreme ce California Dreamin’ a fost un succes, pentru Maria Dinulescu, experiența de la Cannes a fost un alt context pentru a înțelege ce înseamnă sensul artei pe care o facem sau o consumăm, în absența oamenilor care o fac posibilă: motivele pentru care nu mai poate asculta coloana sonoră a filmului, dar și rațiunile pentru care lumea cinematografiei și a teatrului a rămas „on hold”, pentru o perioadă de timp, vor fi parte a unui dialog din care nu lipsesc umorul, nici mici intimități dezvăluite cu eleganța și delicatețea care au consacrat-o pe Maria Dinulescu ca una dintre cele mai prețuite actrițe, dincolo și dincoace de ecran.

facebook.com/ionutvulpescu.ro
www.ionutvulpescu.ro

Комментарии

Информация по комментариям в разработке