Funerariile Mariei Tănase

"A străns in glasul ei lacrima şi jalea din bocetele şi din revolta străbunilor. A cules alintul din căntecul de leagăn şi dorul din freamătul pădurilor".

"A legat farmecele dragostei de mirosul busuiocului, a turnat vis in căntece şi cucută in blestemele pentru cel ce iubeşte şi lasă.

A iubit oamenii şi oamenii au iubit-o. Glasul ei era cănd leac, cănd indemn de viaţă şi dragoste."

"Foaie verde mărăcine" (frică mi-e că mor ca măine) este o specie de doină "de dragoste", căntată mai ales de lăutarii săteşti din Muntenia. La baza variantei de faţă se află căntarea unui ţăran din Viişoara, judeţul Teleorman, Ilie Năstase, inregistrată pe disc de Constantin Brăiloiu in anul 1932, pentru Arhiva de folklore a Societăţii compozitorilor romăni. După Harry Brauner, această doină se numără printre cele dintăi căntece populare invăţate de Maria Tănase. Căntarea a suferit insă, in decursul timpului, o seamă de prefaceri, pănă ce a dobăndit infăţişarea actuală. Este răscolitoare prin tristeţea ei, "tristeţe ce azi ne apare ca un presentiment al prea timpuriei sale dispariţii". Se spune că, ascultănd-o răsu-nănd undeva in curtea Spitalului Fundeni, cu căteva zile inainte de a se stinge, Maria Tănase a murmurat: "Da, da, ca măine mor şi eu! Aşa cum spune căntecul!".