Offroad la cabana Cheia

Soția mea nu e foarte încântată de munte așa că a fost destul de greu să o conving să mergem. Argumentul la care a cedat a fost că putem ajunge la cabana Cheia din munții Căpățânii folosindu-ne de drumul forestier care urcă pe munte până la cabană.
Odată ajunși la poalele muntelui ne-am dat seama că, în urma ploilor, drumul forestier devenise mai puțin drum și mai mult o adunătură sinistră de noroi.
Așa că am parcat mașinile la poalele muntelui și am luat-o la pas.
Sunt două trasee care duc la cabană: o iei încet și șerpuit pe drumul forestier sau o arzi periculos pe potecuța de pe marginea prăpastiei pe unde umblă doar caprele. Bineînțeles că echipa de cercetași iscusiți cu care am plecat în excursie a luat-o pe traseul caprelor așa că pe drumul forestier am rămas doar eu, Cristina și vreo 17 kilometri de pantă, noroi și veselie.
În punctul ăsta puteai citi încântarea din ochii soției mele chiar și de la distanță. Săraca era îngropată în glod până la genunchi în timp soțul ei idiot era ocupat să o filmeze și să o pună pe youtube.
Deja făcusem febră musculară când o ciudățenie de mașină se oprește în fața noastră și șoferul ne întreabă dacă vrem să mergem cu el. Practic, omul mi-a salvat căsnicia. Venise cu mai mulți amici, toți din echipa "X3M", oameni prietenoși, pasionați de competiții și mașini de offroad.
În 10 minute am ajuns la cabană, mult înaintea celorlalți. Din moment ce mai aveam ceva timp de pierdut, am urcat din nou într-una dintre mașini, am părăsit drumul forestier și am luat-o la nimereală prin pădure. Era imposibil de filmat din mână așa că am legat cu scoci camera de mașină și am lăsat-o acolo.
S-a făcut seară, apoi dimineață și temerarii munților au plecat într-un traseu lejer de 9-10 ore pe ploaie. Câteva cupluri au rămas la cabană pe motivul că nu își puteau lua copii pe un asemenea traseu. Și noi am rămas la cabană pe motiv că nu îi puteam lăsa pe ei singuri cu copii.
Cu vreo 2 ore înainte de prânz vine salvamontul și ne propune să facem un traseu mic până la o peșteră din apropiere. Ăștia întreabă dacă pot lua și copilașii cu ei și li se spune că da, nu e nimic prea complicat.
Pe traseu constatăm că în urma ploilor, acolo unde era potecă e râu. Din fericire, un copac se prăbușise peste râu așa că am trecut pe acolo cu copii cu tot.
Ce e mișto la copacii ăștia de peste râu e că sunt umezi și alunecă destul de ușor.
Urmează vreo 30 de minute de urcuș în pantă abruptă. Aici, regula e că dacă rostogolești din neatenție vreo piatră cu piciorul strigi tare "Piatră!" ca să se ferească nenorociții de sub tine și să nu le faci nasoale. Cumva nimeni nu a murit și am ajuns în cu toții în fața peșterii.
Peștera e mare, dar accesul în ea se face printr-un fel de găurică în stâncă. Noroc că am slăbit, altfel nu încăpeam. Acolo nu am stat prea mult pentru că au început să miorlăie copii. Ba că nu mai au semnal, ba că nu mai merge facebookul, ba că li s-a făcut foame.
La întoarcere, aceeași distracție numai că invers.
Seara am crăpat în mine la greu și am participat la un moment artistic.
A 3-a zi nu mai era nimeni din echipa offroad la cabană așa că a trebuit să mergem cu toții pe jos.
Eram destul de trist la gândul că va trebui să mă bag din nou în noroi până la gât. Din fericire, râul a distrus mari porțiuni din drum și am avut ocazia să ne băgăm picioarele în apa înghețată. Noroiul cald de pe drum ne-a dezghețat picioarele și, câteva ore mai târziu am plâns când am văzut mașina.
Voi ce ați făcut de 1 mai?

BLOG: http://www.zaiafet.blogspot.ro
FACEBOOK:   / zaiafet