Avangarda, cu Ionuț Vulpescu - invitat, Dorel Vișan (sezonul 3, episodul 21)

Описание к видео Avangarda, cu Ionuț Vulpescu - invitat, Dorel Vișan (sezonul 3, episodul 21)

Nu a păstrat niciodată în viața sa oamenii care nu l-au iubit: senin, a spus că „nu are rost”. A preferat, în schimb, să iubească pe toți cei care, la rândul lor, iubesc un sâmbure de credință și dragostea pentru adevăr. Și-a ghidat viața după patru sfaturi fundamentale, două, primite de la părinți, celelalte, de la Maica Benedicta și Dan Hăulică. De la el a înțeles că „secretul vorbitului frumos este cunoașterea ca să învârți cuvintele”, dar de la Zoe Dumitrescu-Bușulenga a înțeles că a fi recunoscut ca om de cultură e o noblețe care obligă: prin urmare, Dorel Vișan, căci despre el este vorba, și-a antrenat mintea și a educat, la rândul său, generații, sub semnul devizei că un actor nu imită, ci reconstituie destine. Dacă i-a fost simplu sau nu, aflați dintr-un nou episod al podcastului „Avangarda, cu Ionuț Vulpescu”, o întâlnire care cu siguranță va bucura publicul, de vreme ce episodul din sezonul anterior cu Dorel Vișan a atins un număr record de vizualizări. De această dată, întâlnirea noastră scoate la iveală detalii personale din viața lui Dorel Vișan, după o excursie inițiatică în Tibet și câteva convorbiri cu unul dintre asistenții lui Dalai-Lama. De atunci, Dorel Vișan e convins că mintea îmbolnăvește trupul, dar că tot ei îi revine capacitatea de a-l vindeca. Exerciții de meditație și rețete naturiste de ameliorare a unor afecțiuni ne parvin de la Dorel Vișan, dezvăluite printre povești picante de viață. Mai bine de un ceas de dialog excepțional cu un actor căruia nu i-au scăpat mari destine din literatura universală sau profesii nejucate, Shakespeare rămânând preferatul lui, tot așa cum, dintre personajele clasice, Falstaff, cel mai mare și cel mai bun rol, are locul său, pentru totdeauna în inima lui Dorel Vișan. Care sunt însă oamenii care i-au făcut sufletul mai bun sau mai altruist și mintea mai atentă la lume, credință și viață, aflați duminică, la ora prânzului, direct de la „Senatorul melcilor”.
#Avangarda #IonutVulpescu #DorelVisan

Facebook:   / ionutvulpescu.ro  

Комментарии

Информация по комментариям в разработке