Epictet. Învățături. Antidepresiv. 1

Описание к видео Epictet. Învățături. Antidepresiv. 1

Epictet l-a influențat decisiv pe marele împărat filosof Marcus Aurelius.
Filosofia fostului sclav a fost imens de influentă. Mulți cred că Epictet a formulat cea mai coerentă și mai rațională versiune a stoicismului, una care ne oferă îndrumarea practică reală în plan etic.
Enchiridion a fost tradus în limba latină în secolul al XV-lea, și a devenit foarte popular. Numeroși umaniști creștini au crezut că filosofia lui Epictet era compatibilă cu învățăturile lui Hristos și, atât Pascal, cât și Descartes, au fost fascinați de argumentele sale.
Gândirea lui Epictet a avut un rol major în formarea gândirii morale creștine, și-a pus amprenta asupra militarilor, la fel ca și cea a lui Marcus Aurelius, ale cărui reflecții stoice le-au dăruit pace a minții în timpul perioadelor de adversitate și, mai mult decât atât, a căpătat întâietate în psihologie, cu abordări eficiente pentru tratamente precum terapia cognitivă comportamentală.
Cel mai remarcabil fapt este modul în care un fost sclav , eliberat de lanțurile sale fizice, a căutat să-i învețe pe alții că autentica lor libertate ține de o minte rațională și că a avea control asupra nouă înșine ne poate face de neînvins.

‪@ElenaDraghici‬
Dacă doriți să susțineți activitatea mea , o puteți face accesând linkul de mai jos către contul meu de donații deschis pe www.tipeeestream.com.
LINK DONAȚII:
https://www.tipeeestream.com/elena-dr...
Sau devenind membru al canalului. Mulțumesc!

Epictet. Învățături. Antidepresiv. 1
   • Epictet. Învățături. Antidepresiv. 1  
Sufletul nemuritor. Camille Flammarion. 1
   • Sufletul nemuritor. 1  
Osho. Intuiția, când sufletul acționează spontan. 4
   • Intuiția, când sufletul acționează sp...  
Cum recunosc un vampir energetic?
   • Cum recunosc un vampir energetic?  
Vreți să izbândiți împotriva răului?
   • Vreți să izbândiți împotriva răului?  
Războiul iubirii.
   • Războiul iubirii.  
Pe cine și ce atragem? Secretele magnetului inimii.
   • Pe cine și ce atragem? Secretele magn...  
Cele nouă viziuni. Secrete care schimbă lumea. Profețiile de la Celestine.
   • Cele nouă viziuni. Secrete care schim...  
Stiința ascunsă vreme de secole.
   • Stiința ascunsă vreme de secole.  
Forme de magie.
   • Forme de magie.  
Ce vor de la tine cei care conduc lumea? Adevăruri secrete.
   • Ce vor de la tine cei care conduc lum...  
Cel mai mare secret ascuns „maselor adormite„.
   • Cel mai mare secret ascuns „maselor a...  
Edgar Cayce. Profetul adormit. 3
   • Edgar Cayce. Profetul adormit. 3  
Edgar Cayce. Profetul adormit. 2
   • Edgar Cayce. Profetul adormit. 2  
Edgar Cayce. Profetul adormit. 1
   • Edgar Cayce. Profetul adormit. 1  
Puterea lucidității. Neville Goddard.- ultima parte
   • Puterea lucidității. Neville Goddard....  
Puterea lucidității. Neville Goddard. 3
   • Puterea lucidității. Neville Goddard. 3  
Puterea lucidității. Neville Goddard. 2
   • Puterea lucidității. Neville Goddard. 2  
Puterea lucidității. Neville Goddard. 1
   • Puterea lucidității. Neville Goddard. 1  
Legea și promisiunea. Neville Goddard. 6-ultima parte
   • Legea și promisiunea. Neville Goddard...  
Legea și promisiunea. Neville Goddard. 5
   • Legea și promisiunea. Neville Goddard. 5  
Legea și promisiunea. Neville Goddard. 4
   • Legea și promisiunea. Neville Goddard. 4  
Legea și promisiunea. Neville Goddard. 3
   • Legea și promisiunea. Neville Goddard. 3  
Legea și promisiunea. Neville Goddard. 2
   • Legea și promisiunea. Neville Goddard. 2  
Legea și promisiunea. Neville Goddard. 1
   • Legea și promisiunea. Neville Goddard. 1  
Însămânțarea și recoltarea. Neville Goddard. 3
   • Însămânțarea și recoltarea. Neville G...  
Însămânțarea și recoltarea. Neville Goddard. 2
   • Însămânțarea și recoltarea. Neville G...  
Însămânțarea și recoltarea. Neville Goddard .1
   • Însămânțarea și recoltarea. Neville G...  

Rugăciunea, arta de a crede. Neville Goddard. partea 2 din 2
   • Rugăciunea, arta de a crede. Neville ...  
Rugăciunea. Arta de a crede. Neville Goddard. partea 1 din 2
   • Rugăciunea. Arta de a crede. Neville ...  
În afara acestei lumi. Neville Goddard
   • În afara acestei lumi. Neville Goddard  
Eu sunt poarta. Neville Goddard. 3
   • Eu sunt poarta. Neville Goddard. 3- u...  
Eu sunt poarta. Neville Goddard. 2
   • Eu sunt poarta. Neville Goddard. 2  
Eu sunt poarta. Neville Goddard. 1
   • Eu sunt poarta. Neville Goddard. 1  

#cartiaudio #iluminare #vindecare #spiritualitate #suflet #spirit #carteaudio #scoalazeilor #psihologie #ego #constiinta #minte #motivationale #socrate #putereaprezentului #afirmațiipozitive #osho #trezirespirituala #motivatiezilnica #implinireadorintelor #materializareadorintelor #oculte #spirituale #secreteleintregiivieti #secrete #cartiaudioromana #cartiaudio #nevillegoddard #florencescovelshinn #putereaimaginației #eusunt #constiinta #dorinta #adevarulcaretevaelibera #taoteching #laotzu #edgarcayce #atlantida #spirituala #cartiaudioromana #bhagavadgita #biblia

Комментарии

Информация по комментариям в разработке