În acest video puteți vedea stadiul lucrărilor la terminalul intermodal din zona Muncitoresc a Municipiului Reșița, detalii cu panourile solare montate pe acoperișurile halelor, filmate din dronă, cât și stadiul execuției noului sens giratoriu din Piața Republicii.
Începând din 2024 Reșița va avea un terminal intermodal modern care va conecta armonios cele doua variante de transport electric de călători, tramvaiele și noile autobuze electrice.
În 20 iunie 2024, atunci când am filmat stadiul lucrărilor, mai erau destul de multe de făcut, după cum se vede din imaginile aeriene cu drona cât și din secvențele de început, filmate la sol.
Termenul de finalizare al lucrărilor, aprilie 2024, a fost depășit însă proiectul poate fi realizat până la finalul acestui an.
Primarul Reșiței, Ioan Popa, a declarat recent presei că lucrările vor fi gata în aproximativ 4 luni. Lucrările sunt prevăzute în cadrul fazei 3 a proiectului de modernizare a infrastructurii în vederea introducerii transportului electric derulat de Primăria Reşiţa – „Platforme/stații – terminal intermodal în zona Muncitoresc ca nod de mobilitate urbană pentru optimizarea transportului public în Municipiul Reșița”.
Lucrările sunt executate de aceeaşi firmă care realizează şi celelalte două faze ale proiectului – PORR Construct, valoarea acestei părți din proiect fiind de circa 11 milioane de euro.
Construcția cu funcție de terminal intermodal va avea două clădiri: terminal secțiune tramvaie și terminal secțiune autobuze, ambele fiind prevăzute cu etaj, acestea fiind suprastructuri metalice de mari dimensiuni care - în cazul celei dintâi - va acoperi integral liniile de tramvai în zona terminus.
A doua clădire va avea rol de garare, mentenanță și administrativ pentru operatorul de transport public de călători, realizarea de platforme și căi de rulare pentru fluxurile de autobuze electrice, cât și crearea unei stații de capăt de linie în zona Muncitoresc.
De asemenea, aceste clădiri vor adăposti casele de bilete (ticketing și info), săli de așteptare și grupuri sanitare. Proiectul prevede și amenajarea unei parcări de tip park&ride, cu minim 29 de locuri și a unui sens giratoriu pentru asigurarea reîntoarcerii către zona centrală a municipiului a autobuzelor care vor ieși din terminalul intermodal, dar și reamenajarea trotuarelor și a spațiilor verzi, a stațiilor pentru tramvaie și autobuze, precum și implementarea unui sistem de management al traficului și supraveghere video.
La finalizarea proiectului, după recepţia finală şi darea în folosinţă oficială a noii variante de transport în comun din Reşiţa, pe raza municipiului vor circula 13 tramvaie şi 24 de autobuze electrice.
„Am emoții. Ne-am băgat într-o lucrare mare” este declarația primarului Ioan Popa cu privire la evoluția lucrărilor de reintroducere a tramvaiului.
Atât Primăria Reșița cât și constructorul exclud posibilitatea depășirii termenului de finalizare a lucrărilor în cazul proiectului de reintroducere a tramvaiului. Lucrările la modernizarea infrastructurii în vederea introducerii transportului public electric în Reșița trebuie finalizate până în aprilie 2024.
UPDATE (28 martie 2024) : Primarul Reșiței, Ioan Popa, a verificat în teren stadiul lucrărilor la terminalul intermodal din Piața Republicii care va reprezenta, practic, staţie capăt de linie pentru tramvai, respectiv stație pentru autobuzele electrice care vor merge spre zona montană.
„În Piața Republicii din Muncitoresc sau Reșița Montană, cum mai este cunoscută zona, este punctul terminus pentru tramvai – faimoasa stație intermodală. De ce intermodală? Pentru că schimbă două moduri de transport: tramvaiul ajunge în primul compartiment, iar apoi, oamenii care vor să meargă mai departe, spre Secu, Văliug, Semenic, Gărâna, Brebu Nou, Trei Ape, trec în celălalt compartiment, cel pentru autobuze electrice. Iar la etaj, în primul compartiment, va fi un loc pentru servicii de alimentație publică”, a explicat edilul Ioan Popa.
De asemenea, zona va avea o piațetă publică, vor fi amenajate două sensuri giratorii – unul în locul vechii intersecții din Piața Republicii și altul pe strada Castanilor – și vor fi două benzi de circulație. Lucrările din Muncitoresc sunt prevăzute în cadrul proiectului „Platforme/stații – terminal intermodal în zona Muncitoresc ca nod de mobilitate urbană pentru optimizarea transportului public în Municipiul Reșița” – faza 3 a proiectului „Modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în Municipiul Reșița”, derulat de Primăria Reșița din fonduri europene și aflat pe ultima sută de metri în ceea ce privește implementarea.
Информация по комментариям в разработке