Semințele de Muștar - Condimentul care îți ia durerea cu mâna (Leacuri&Sfaturi Despre Sanatate)

Описание к видео Semințele de Muștar - Condimentul care îți ia durerea cu mâna (Leacuri&Sfaturi Despre Sanatate)

Semințele de Muștar - Condimentul care îți ia durerea cu mâna
Muştarul este o plantă sălbatică, despre ale cărei origini specialiştii spun că datează din jurul anului 3000 î.Hr. Şi adevărul e că aproape fiecare epocă importantă a umanităţii pare a avea o pată gălbuie de muştar pe ea.
Primele menţiuni sunt în textele sanscrite, ca mai apoi egiptenii să îl folosească în prepararea ofrandei pentru zei, În Europa, grecii îl întrebuinţau atât ca aliment, cât şi ca medicament. Matematicianul Pitagora îl recomanda pentru înţepăturile de scorpion, iar Hipocrate, pentru tratarea rănilor.
Se spune că informația înseamna putere. Atunci când se ajunge la boala, nu mă îndoiesc de faptul că cei care înteleg ce anume este în neregula cu ei, care stiu ce trebuie făcut pentru a- și veni în ajutor și au tăria de a face ei înșiși ceva în ceea ce îi privește au parcurs deja jumătate din drumul spre însănătoșire.
Vindecarea bazată pe remedii naturale, tratamente la domiciliu și măsuri privind stilul de viața este mult mai blandă și mai practică decât administrarea unor medicații drastice.
Cum vă puteți alina durerea fără medicamente? Ce alimente puteți mânca pentru a vă reduce colesterolul? Ce puteți lua ca să adormiți, dacă suferiți de insomnie?
La aceste întrebari și la multe altele Leacuri&Sfaturi Despre Sănătate vă oferă răspunsuri complete, ușor de pus în practică și în care vă puteti încrede.
Simt o reala plăcere să impărtașim împreuna aceste informații, punând la dispoziția oricui aceste soliții, cele mai bune leacuri și sfaturi atunci unde și când este nevoie de ele.
Leacuri&Sfaturi Despre Sănătate vă propune menținerea sănătății pe cale naturala, vă descoperă informații importante despre un stilul de viata sanatos, care vă sunt necesare pentru a vă menține în parametri sănătatea. Vă îndrumă cum să folosiți fără riscuri terapiile naturiste. (Fitoterapia, Naturoterapia, Aromaterapia, Masajul, Yoga, Presopunctura și Shiatsu, Homeopatia, Reflexologia)

Комментарии

Информация по комментариям в разработке