A sudat yachturile bogaților, iar cu banii adunați și-a făcut fermă de curcani

Описание к видео A sudat yachturile bogaților, iar cu banii adunați și-a făcut fermă de curcani

Sudor de meserie, Adrian Vasilincu crește astăzi curcani în localitatea Darabani din județul Botoșani. În urmă cu câțiva ani, în Olanda, fermierul lucra la cele mai luxoase ambarcațiuni, iar cu banii strânși și-a pornit o afacere acasă, împreună cu soția.

Afacerea în care au investit cei doi soți a fost o fermă de curcani. Și-au propus de la început să aibă o fermă în care păsările să fie crescute natural, fără antibiotice, hrănite cu cereale.

Cu un efectiv ce variază între 300 și 400 de capete, afacerea din Darabani se bazează pe o genetică foarte bună a curcanilor. Cu o imunitate ridicată, păsările sunt rezistente și se adaptează rapid la viața din mica fermă.

Creșterea curcanilor își are particularitățile sale, iar Adrian a învățat să le respecte atât nevoile, cât mai ales temperamentul. Cu o grijă crescută pentru bunăstarea păsărilor, fermierul a ajuns să aibă exemplare spectaculoase, care ating greutăți neobișnuit de mari.

Cei care cumpără curcani de la ferma familiei Vasilincu sunt mai ales din zona Botoșaniului. În preajma sărbătorilor, crescătorul și soția sa fac față cu greu cererii mari de carne de curcan, iar onorarea comenzilor înseamnă un program de lucru de la cinci dimineața până la 9-10 seara.

La finalul interviului, crescătorul ne-a dezvăluit și un mic secret: dacă aveți ocazia de a alege între o curcă sau un curcan, gândiți-vă dinainte ce doriți să faceți cu carnea pentru a vă decide mai ușor.

Комментарии

Информация по комментариям в разработке